Nicoleta Dumitrescu

Este început de an și, așa cum este tradiția, nu este persoană care să nu-și fi făcut o listă a dorințelor pe care ar vrea să le aibă împlinite în următoarele 12 luni. Sănătate, bani, bună înțelegere, toleranță, bucurii, împliniri sunt, desigur, doar câteva exemple de dorințe spuse în gând la momentul în care a început numărătoarea inversă a ultimelor zece secunde din anul 2022 și până la prima secundă a datei de 1 ianuarie 2023.
Oare se vor îndeplini toate dorințele sau măcar una-două dintre acestea? Cine știe! Rămâne de văzut! Oricum, ce s-a văzut este că timpul, atât de imprevizibil, nu mai are răbdare cu nimeni, inclusiv anul trecut făcând dovada faptului că nu aduce anul ce poate aduce… ceasul.
Or, și în anul 2022, au fost destule ceasurile, în sensul de oră, de minut și secundă, care au schimbat destine, inclusiv ale unei țări și ale unui popor, în condițiile în care nimeni nu-și închipuia că, după perioada de pandemie, care a produs atât de multe valuri, inclusiv ale problemelor care au marcat statele lumii, că poate să vină o și mai dramatică problemă – războiul, care a trecut, fără niciun fel de opreliște, și granița anului 2023.
În aceste condiții, când totul în jurul nostru poartă amprenta imprevizibilului, lucrurile simple și normalitatea par a fi extrem de importante, infinit mai de valoare. Astfel, date fiind vremurile pe care astăzi le trăim, pe lista de dorințe pe care fiecare persoană și-a întocmit-o pentru noul an, cu siguranță, a fost trecută sănătatea. Și asta pentru că dacă există sănătate atunci orice problemă poate fi gestionată mai bine, existând și șansa de a i se indentifica și cea mai bună soluție.
Bani? O dorință la ordinea zilei, nu doar pentru noul an! Oricum, oricât de mult ar tânji toată lumea după bani, se pare că norocul, în acest caz, este tot de partea unora, o regulă nescrisă, de altfel, care a fost și va rămâne mereu valabilă. Pe de altă parte, la fel de adevărat este și faptul că vremurile de astăzi au făcut dovada că banii și funcțiile sunt și în mai strânsă legătură cu anumite principii, cel mai des principiu folosit fiind ”Cine împarte, parte își face!”, cu precizarea că unele dintre aceste principii sunt valabile doar în anumite cercuri care se deschid, se întrepătrund și în care au loc, evident, doar ”cine trebuie”!
Ceva mai dificil de îndeplinit de pe lista noului an par a fi dorințele gen bună înțelegere și toleranță. Din ce cauză? Pentru că buna înțelegere și toleranța, după cum s-a văzut, de altfel, par că nu mai reușesc să aibă adevărata semnificație pentru toată lumea. Pentru că acestea două, în funcție de moft, țâfnă, orgoliu prost înțeles au ajuns să fie considerate, nu de puține ori, o bagatelă, în condițiile în care ”vedetismele”, din punct de vedere comportamental și verbal, sunt afișate, de către unele persoane, ca fiind un soi aparte de… lucruri pozitive. În aceste condiții, cu atât mai mult, cu siguranță, pe lista dorințelor din acest an au fost trecute, pe lângă sănătate, mai ales dorințe simple, normale, în speranța că, poate, lucrurile mici se pot îndeplini și cel mai ușor. Rămâne de văzut, însă, dacă așa va fi așa sau nu…