V. S.
Locuitorii cartierului Râfov din municipiul Ploiești au fost, de-a lungul timpului, printre cei mai vitregiți de investiții, în ciuda promisiunilor făcute în campaniile electorale de candidații la funcțiile de primar sau consilieri locali. Lucrurile s-ar putea schimba, în următorii ani, dacă procedura de achiziție demarată de municipalitate se va concretiza într-un contract de lucrări, iar constructorul va executa toate cele stabilite.
În luna mai 2021, Primăria Ploiești a semnat un contract de finanțare europeană pentru modernizarea acestui cartier, adică pentru drumuri, iluminat public, alimentare cu apă și canalizare, pe de o parte, dar și pentru ca în zonă să fie construit un centru multifuncțional pentru activități culturale sau de recreere, plus amenajarea unei zone de odihnă și recreere pe strada Râfov.
Joi, 26 ianuarie, Primăria Ploiești a lansat licitația pentru încheierea contractului de lucrări potrivit prevederilor din contractul de finanțare europeană. Valoarea estimativă a contractului de execuție a lucrărilor este de 19.007.016 de lei fără TVA.