N. D.
Muzeul „Ion Luca Caragiale” din Ploieşti, secţie a Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, va organiza, și în acest an, o nouă ediție a manifestărilor ce vor fi dedicate celui care a fost considerat unul dintre cei mai mari dramaturgi și importanți scriitori români – I.L. Caragiale, care vor avea loc în perioada 28-30 ianuarie a.c. Astfel, ”Zilele Caragiale” vor debuta sâmbătă, când, la sediul Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova, începând cu ora 9.00, va începe cea de-a XXV-a ediție a Concursului Național de interpretare artistică a personajelor caragialiene „Caragiale, contemporanul nostru”. Devenită o tradiţie a acestei instituții de cultură, competiția reuneşte peste 20 de trupe de actori – elevi din ciclul primar și gimnazial ai şcolilor din judeţele Buzău, Prahova și municipiul București. Potrivit organizatorilor evenimentului, anul acesta, concurenții, prin talentul lor, vor aduce în prim-plan personajele lui Caragiale, întregul concurs urmând să fie transmis live pe pagina de facebook a Muzeului „Ion Luca Caragiale”, iar pe 29 ianuarie, pe site-ul www.histmuseumph.ro, dar și pe paginile de facebook ale Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova şi Muzeului „Ion Luca Caragiale”, cât şi pe youtube, va putea fi urmărită și transmiterea festivității de premiere. Apoi, pe 30 ianuarie a.c., în semn de omagiu adus marelui dramaturg, la 171 de ani de la nașterea sa, se vor depune buchete de flori atât la bustul scriitorului din curtea instituției muzeale ploieștene care-i poartă numele, cât și la statuia din Parcul „Ion Luca Caragiale”, de pe Bulevardul Independenţei.