Cuantumul a fost indexat cu rata inflaţiei

N. Dumitrescu

La Ploiești, activitatea de încasare a impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2023 a început chiar din prima zi lucrătoare a noului an deși, inițial, fusese anunțată pentru data de 4 ianuarie 2023, de la ora 8.00. ”Vă facem precizarea că, deși inițial am anunțat că vom demara colectarea impozitelor și a taxelor locale începând cu data de 04.01. 2023, am reușit să finalizăm procedurile de deschidere a anului fiscal, astfel încât, de pe data de 3 ianuarie 2023, de la ora 11.00, toate casieriile și punctele de colectare sunt în activitate. De asemenea, sunt funcționale și aplicațiile prin care se pot face plăți în mediul online”, a anunțat, ieri, conducerea Serviciului Public Finanțe Locale Ploiești. Așa cum s-a stabilit printr-o hotărâre a legislativului local, adoptată la finalul anului trecut, față de 2022, pentru anul acesta, impozitele și taxele locale la Ploiești au fost indexate cu rata inflației, în cuantum de 5,1%. Potrivit unei situații valabile la sfârșitul anului 2022, în evidențele Serviciului Public Finanțe Locale Ploiești se află 121.690 de contribuabili persoane fizice care dețin în proprietate clădiri, contribuabilii persoane juridice fiind în număr de 1.832, în timp ce, la capitolul proprietari de autovehicule, sunt 62.124 de contribuabili persoane fizice, respectiv 4.978 de contribuabili persoane juridice. Impozitele și taxele locale se plătesc anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie şi 30 septembrie, inclusiv. Dar, pe modelul anilor trecuți, este de așteptat ca ploieștenii să dovedească faptul că sunt bun-platnici și în 2023, ținând ca încă din primele zile ale noului an să-și achite taxele și impozitele locale pentru a scăpa de grija lor, cum spun mulți dintre ei. Pe de altă parte, nu este exclus ca, așa cum s-a întâmplat și în 2022, să fie destui contribuabili care să prefere să achite chiar și întreaga sumă datorată pentru întregul an, întrucât beneficiază de reducerea la plată cu 10%, valabilă inclusiv anul acesta. Oricum, dovada faptului că destui ploieșteni țin să-și achite din timp taxele și impozitele locale reiese și din datele fiscului local, potrivit căruia, anul trecut, până la data de 30.12.2022, au achitat impozite și taxe un număr de 139.187 de persoane, din care cu bonificație 99.194 de persoane.
Așa cum reiese din hotărârea consiliului local ce vizează stabilirea la Ploiești a taxelor și impozitelor locale, și pentru anul 2023 au fost menținute facilitățile fiscale care s-au aplicat în anii trecuți, printre care scutirea de la plată a unor categorii de persoane, cum ar fi cele orfane, aflate în evidența autorității tutelare. De asemenea, și pentru anul acesta a fost aprobată scutirea de la plata impozitului pe clădire şi a impozitului/taxei pe teren în cazul persoanelor ale căror venituri lunare nete sunt mai mici sau egale de 650 lei (inclusiv pentru persoanele fără venituri), pentru clădirea folosită ca domiciliu şi terenul aferent acesteia, în suprafaţă de maximum 500 mp. În acest ultim caz, contribuabilul datorează impozit pentru diferenţa dintre suprafaţa de teren deţinută (dacă este mai mare de 500 mp) şi cei 500 mp scutiţi prin hotărârea legislativului ploieștean, scutirea fiind acordată doar pentru cota deţinută de contribuabili şi în următoarele condiții: să deţină în proprietate un singur imobil; să nu înregistreze obligații restante la bugetul local, în acest caz, scutirea fiind acordată pe baza unei cereri care trebuie depusă până la data de 31 martie 2023. Pe de altă parte, având în vedere că la nivelul orașului sunt destui ploieșteni care au în proprietate mai mult de o clădire decât aceea de domiciliu, și pentru anul 2023 s-a aprobat stabilirea impozitului pe cote diferențiate de impozitare pe clădirile rezidențiale, în funcţie de numărul acestora, în cazul persoanelor fizice, care deţin cel puţin o clădire rezidențială în afara celei de domiciliu, pe raza municipiului Ploieşti, după cum urmează: aplicarea cotei de 0,15%, pentru prima clădire în afara celei de domiciliu; aplicarea cotei de 0,2% pentru a doua clădire şi următoarele, în afara celei de la adresa de domiciliu. S-a făcut precizarea că nu intră sub incidenţa acestei prevederi clădirile dobândite prin moștenire legală, întrucât, potrivit art. 955 din Codul Civil, moştenirea legală se referă la patrimoniul defunctului care se transmite, în măsura în care cel care lasă moştenirea nu a dispus altfel prin testament. Ordinea numerică a proprietăţilor se determină în funcție de anul dobândirii clădirii, indiferent sub ce formă, rezultat din documentele care atestă calitatea de proprietar, luând în calcul numai clădirile amplasate în Ploiești, în aceste cazuri contribuabilii având obligația de a depune o declarație specială de impunere pentru stabilirea impozitului pe clădiri, la compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale în raza cărora își au domiciliul, în termen de 30 zile de la data dobândirii clădirii rezidențiale.
Pentru ca ploieștenii să-și facă o idee asupra a ceea ce înseamnă indexarea cuantumului taxelor și a impozitelor locale pe anul acesta cu rata inflației, vă oferim exemple de calcul al impozitelor pentru clădiri, teren și auto, în oglindă, pentru anii 2022 și 2023. Concret, apartament cu două camere, 60 mp, zona A: 2022= 152 de lei, 2023 = 160 de lei; apartament cu 3 camere, 85 mp, zona A: 2022=216 lei, 2023 = 227 lei; teren, 400 mp, zona A, 2022 = 349 de lei, 2023 = 367 de lei; 500 mp, zona A, 2022 = 437 de lei, 2023 =459 de lei; autoturism cu capacitate de 1.400 cm cubi, 2022 = 63 de lei, 2023 = 66 de lei, autoturism cu capacitate 3000 cm cubi , 2022 =2.438 de lei, 2023 = 2.563 de lei.