Cu siguranță, realizarea extinderii trotuarului din fața Școlii Gimnaziale ”Ienăchiță Văcărescu” din Ploiești, prin care s-a reușit salvarea unui copac de la tăiere, așa cum se vede în imaginea alăturată, deși asfaltul a fost turnat până aproape de rădăcina acestuia, poate fi considerată o lucrare aparte la nivelul municipiului reședință de județ! Numai că amenajarea acestui trotuar a fost făcută atât de… bine încât, în dreptul școlii, s-a format o groapă destul de mare care, după lăsarea serii, devine o adevărată capcană nu doar pentru cei care trec prin zonă, cât mai ales pentru elevi și profesori!