* În autoturismul acestora au fost găsite şapte drujbe sustrase de la o societate din Câmpina

În noaptea de miercuri spre joi (18/19 ianuarie), poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Târgovişte, împreună cu angajaţi ai Direcţiei Operaţiuni Speciale, au oprit în trafic trei bărbaţi, cu vârstele cuprinse între 25 şi 31 de ani, bănuiţi de comiterea mai multor infracţiuni de furt şi furt calificat, în judeţele Prahova, Dâmboviţa şi Argeş.
Potrivit unui comunicat al Poliţiei Române, «întrucât aceştia au refuzat să oprească la semnalele polițiștilor, autoturismul cu care se deplasau a fost blocat în trafic cu autospecialele Direcției Operațiuni Speciale.
În urma controlului efectuat, în autoturism au fost găsite şapte drujbe, ce ar fi fost sustrase dintr-o societate comercială din Câmpina.
Bărbații au fost conduși la sediul Poliției municipiului Târgoviște, în vederea continuării cercetărilor.
De asemenea, polițiștii au constatat faptul că pe numele unuia dintre bărbați a fost emis un mandat de arestare preventivă, pentru săvârșirea infracțiunii de viol, acesta urmând să fie depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Dâmbovița».