Nicoleta Dumitrescu
Teoretic, la anul va fi cea mai mare concentrare de scrutinuri de alegeri, patru la număr – europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale – și, tot teoretic, tot în 2024 ar trebui să fie și cea mai mare concentrare de promisiuni și de scoatere în față a sloganurilor gen ”noi am făcut”, ”noi am majorat”, ”datorită nouă nu mai este ceea ce a fost” etc.
Dar, cine sunt ”noi” și ”nouă” ? Nimeni alții decât liderii partidelor, veșnicii și neobosiții purtători de drapel, cei care, la timpul potrivit, firește, aleg să se transforme în ”spărgătorii de gheață” ai vremurilor tulburi care, parcă, se agață tot de românii de rând. Ca atare, pentru a demonstra că le pasă de țară și popor, ei, și nimeni alții, șefii de partide, par că de bunăvoie și nesiliți de nimeni își iau angajamente de genul ”dacă românii vor considera că aceasta este calea, suntem dispuși să facem parte dintr-o coaliție la guvernare și în 2024”!
Aproape că nu mai are importanță cine, când și unde a spus ”suntem dispuși” – chit că s-a întâmplat acum câteva zile – având în vedere faptul că, fără niciun fel de modestie, cu diverse ocazii și deplasări în teritoriu, șefii de partide fac loc, mai ales atunci când știu că declarațiile lor apar și la televizor, și unor astfel de discursuri. Dacă se ieftinesc carburanții și cu unul sau doi bani ori se mai pun câțiva zeci de lei la pensie ori la salariul minim, se mai inițiază un program guvernamental ori apare unul nou, special pentru ”românii vulnerabili”, liderii partidelor par că se simt datori să facă și ei declarații, atât de bine meșteșugite încât să pară că ideea de ”plus” le aparține, iar acest lucru ar trebui să se contabilizeze, evident, când va veni vremea votului.
Problema este însă faptul că, deși la anul va veni vremea votului, cu un an înainte, adică acum, la început de an 2023, tot liderii partidelor fac dovada – dacă mai era nevoie de o astfel de dovadă – că trăiesc într-o lume total paralelă cu aceea în care viețuiesc majoritatea românilor. Iar acest lucru se vede clar și din următoarea declarație: „Echitatea socială este menirea noastră să o facem… Asta nu înseamnă că venim cu taxe mai mari, asta înseamnă că va trebui să reducem impozitarea muncii şi va trebui să mărim impozitarea capitalului. Va trebui să explicăm foarte clar aceste lucruri şi să creăm pârghiile care ne duc la închiderea unei discrepanţe între pătura de jos şi pătura de sus. Dacă vom merge în continuare fără o politică echitabilă social, la un moment dat se va reveni la o criză socială” (!?!). Iar nu are importanță cine, când și unde a făcut această declarație, chit că a fost făcută acum câteva zile. Cel mai trist este însă că astfel de declarații le fac mai toți șefii de partide, fiecare lăudându-se cu același lucru și considerând că politicile lor au fost și sunt în continuare atât de bune încât formațiunile politice pe care aceștia le conduc merită, și la următoarele alegeri, votul românilor.
Asta în ciuda discrepanței, din ce în ce mai mari, între pătura de jos și cea de sus! Dacă, însă, pătura de sus și-ar fi câștigat locul prin corectitudine și muncă, în adevăratul sens al cuvântului, ar mai fi fost ce ar mai fost! Însă, chiar formarea coalițiilor la guvernare a făcut dovada că negocirea pe ministere și domenii, dar mai ales împărțeala pe funcții, bine plătite, nu au prea avut legătură cu ”specialiștii specialiștilor”, ci mai degrabă cu… ”recomandările” de la partid! Or, de ce ”echitatea socială” este invocată atât de des de politicieni? Pentru că știu că sună bine, mai ales electoral, deși e limpede că niciodată nu va fi un echilibru între cele două pături, de jos și de sus!
