La sfârşitul săptămânii, poliţiştii prahoveni au prins mai mulţi indivizi bănuiţi de comiterea unor furturi, pe numele acestora fiind deschise dosare penale.
Concret, după cum se precizează într-un comunicat al IPJ Prahova, „lucrători din cadrul Secției nr. 2 Ploiești au reținut o persoană bănuită de săvârșirea infracțiunilor de furt și furt calificat. Oamenii legii fuseseră sesizați, de către un agent de pază al unui supermarket din zona de Nord a municipiului, că o tânără ar fi sustras produse în valoare de aproximativ 900 de lei.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat persoana în cauză ca fiind o tânără în vârstă de 26 de ani, din orașul Mizil.
De altfel, la nivelul aceleiaşi secţii de poliție se află în lucru un alt dosar penal pentru furt calificat, în care tânăra ar fi sustras împreună cu prietenul acesteia mai multe produse din incinta unei alte unități comerciale.
În baza probatoriului administrat față de aceasta, a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată unității de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive. În cauză, cercetările sunt efectuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt și furt calificat“.
Tot în weekend, poliţiştii din Urlaţi au identificat persoanele bănuite de săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat.
„În fapt – menţíonează reprezentanţii poliţiei prahovene în acelaşi document de presă – la data de 21 ianuarie, oamenii legii au fost sesizați de către un bărbat despre faptul că i-ar fi fost sustrase din incinta unei magazii mai multe scule electrice.
În urma investigațiilor și a cercetărilor efectuate, polițiștii au identificat și ulterior depistat persoanele bănuite de săvârșirea faptei, ca fiind o femeie în vârstă de 40 de ani și un bărbat în vârstă de 44 de ani, din orașul Urlați.
Prejudiciul cauzat a fost recuperat în totalitate, iar în cauză cercetările sunt continuate într-un dosar penal ce are ca obiect comiterea infracțiunii de furt calificat“.