Nicoleta Dumitrescu

Au trecut 164 de ani de la Ziua Unirii Principatelor Române, dar, după cum arată vremurile de astăzi, unii dintre politicieni par că sunt din ce în ce mai dezbinați, mai rupți de realitatea cu care poporul și țara – pe care nu ezită să le invoce în declarații ori în postările pe facebook – se confruntă zi de zi.
O realitate în care, deși declarativ aproape că nu mai au somn, nu mănâncă și nu beau apă de grija rezolvării problemelor românilor, reprezentanții partidelor, care mai de care, nu mai știu cum să facă astfel încât ei să fie primii care să strige ”Hoții!” , arătând cu degetul către alții, care să facă gălăgie, să conteste ori să emită pretenții, mai ales de funcții, pe motiv că sunt acum la putere ori în opoziție.
Iar cele mai recente exemple că politicienii tind mai mult spre dezbinare decât spre unirea forțelor sunt cele din minivacanța de 24 ianuarie când, atât la Iași, cât și în alte orașe mari ale țării, celebrarea zilei Unirii Principatelor Române nu a fost lipsită de incidente, chiar și discursul premierului Ciucă, de la Iași, fiind perturbat de un fundal sonor ce nu avea nicio legătură cu… Hora Unirii! Poate și de aceea primarul Iașului nu a ezitat să le spună celor prezenți la eveniment că nu au venit ”ca să ne vedem la televizor”, ci din respect față de cei care au făcut Unirea, sugerând că ar trebui să învețe din lecția pe care au lăsat-o înaintașii noștri, în urmă cu 164 de ani, când oamenii politici de atunci ne-au unit, nu ne-au dezbinat. Pe de altă parte, la Sibiu, orașul natal al șefului statului, deci nu e un orășel mic, de provincie, social-democrații i-au acuzat pe cei de la PNL, dar și autoritățile locale, că au sărbătorit Mica Unire mult mai devreme, pe 18 ianuarie, pentru ca aceștia să poată pleca, liniștiți, în…vacanță! Cu siguranță, astfel de situații, de dezbinare între politicieni, au mai existat și în alte zone ale țării, având în vedere faptul că dezbinarea s-a transformat într-o horă în care se prind din ce în ce mai mulți!
Care sunt cauzele? Multe ar fi acestea şi pentru că, odată ce politicul și-a pus amprenta peste tot și peste toate, nimic nu mai este cum a fost odată. Fiecare partid se consideră îndreptățit să ceară, respectiv să primească, așa cum fiecare partid consideră că are dreptul să facă scandal atunci când nu-i convine ceva sau se consideră nedreptățit. Oricum, de mult timp lucrurile nu mai sunt așezate așa cum ar trebui să fie, și asta din cauza faptului că fiecare în parte vrea ca el să dețină întâietatea, adică să fie primul când face un anunț ori vrea să realizeze ceva. De aici și concurența și modul aparte de a se face publice realizările ori acțiunile, indiferent care ar fi acestea, mai ales în mediul online. Dovadă că de marți, 24 ianuarie, ultima zi din minivacanța acelora care lucrează la stat, paginile de socializare au început să fie pline de fotografii în care diverse personaje apar, care mai de care, lângă statui ale domnitorului Cuza, lângă care au pus flori, ori prinși în Hora Unirii. Cum, de altfel, s-a întâmplat și pe 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale a României, când, brusc, toți și-au amintit de Eminescu, aşa cum – nu e greu să ne amintim – au fost destui cei care, inclusiv anul trecut, după decesul reginei Marii Britanii, la una dintre fotografiile acesteia s-au înghesuit să dea like ori să posteze emoticoane cu lacrimi în colțul ochilor! Apoi, totul se uită până apare un nou prilej al declaraţiilor şi al gesturilor de paradă, cu gândul la like-urile de acum şi la voturile de mai târziu!