Într-un comunicat de presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Şerban Cantacuzino” Prahova, reprezentanţii instituţiei amintesc, succint, despre un… final de carieră.
„Final de carieră militară pentru colegul nostru, plt. adj. şef Şerban Mihai Dan” este titlul textului – document de presă, postat şi pe pagina de Facebook a instituţiei.
Este, în fapt, modul în care numai oamenii încercaţi în unele profesii – una dintre ele fiind aceea de salvator – înţeleg să mulţumească unui coleg. Cum numai oamenii de caracter pot să o facă…
Redăm integral postarea: „Plutonierul adjutant şef Şerban Mihai Dan a îmbrăcat pentru prima dată uniforma militară în 1996, când a fost admis la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă “Pavel Zăgănescu” Boldești.
În anul 1997, și-a început cariera ca subofițer în cadrul Grupului de Pompieri al județului Caraș Severin, iar din anul 1998 și-a desfășurat activitatea în cadrul Detașamentului de Pompieri Sinaia, în calitate de comandant de echipaj. În cei 10 ani petrecuți ca subofițer operativ și comandant de echipaj s-a remarcat prin profesionalism, implicare și devotament în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, punându-și priceperea în slujba cetățenilor și asigurând calitatea și siguranța intervențiilor la care a luat parte.
Din anul 2008 și până în prezent și-a desfășurat activitatea în cadrul Centrului Operațional Județean, Compartimentul de Monitorizare a Situațiilor de Urgență și Dispecerat, loc în care s-a remarcat prin aceleași calități: profesionalism, dedicare și spirit de echipă”.
Încheierea este scurtă şi la obiect, plutonierului adjutant Şerban Mihai Dan aducându-i-se, de către colegi, mulţumiri pentru „activitatea desfășurată în toți acești ani”. (Foto-ISU Prahova)