Un copil în vârstă de 14 ani a fost tâlhărit, în plină zi, pe o stradă din orașul Mizil, de către un tânăr de 22 de ani, din județul Brăila. Miercuri, 18 ianuarie, în jurul prânzului, polițiștii din Mizil au fost sesizați de către un minor în vârstă de 14 ani că o persoană necunoscută i-ar fi sustras lănțișorul din aur pe care îl purta la gât. Din verificările făcute de polițiști, s-a stabilit că persoana bănuită de comiterea faptei l-ar fi abordat pe minor în timp ce se aflau pe stradă, făcându-i aprecieri cu privire la articolele vestimentare, respectiv la bijuteriile pe care le purta. ”Copilul a încercat să evite intrarea într-o discuție cu persoana bănuită de comiterea faptei, iar la un moment dat, aceasta din urmă i-ar fi smuls lănțicul din aur de la gât, ulterior plecând într-o direcție necunoscută. În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au identificat și depistat persoana bănuită de comiterea faptei ca fiind un tânăr în vârstă de 22 de ani din județul Brăila, prejudiciul în cauză fiind recuperat. Astfel, în baza probatoriului administrat, față de tânărul de 22 de ani a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore. Cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie”, a transmis IPJ Prahova.