Comisia Europeană a decis să trimită scrisori de punere în întârziere unui număr de 22 de state membre – Belgia, Bulgaria, Cehia, Danemarca, Estonia, Irlanda, Grecia, Spania, Italia, Cipru, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Ţările de Jos, Austria, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Finlanda şi Suedia pentru neîndeplinirea anumitor obligaţii prevăzute în Regulamentul privind diseminarea conţinutului online cu caracter terorist, transmite într-un comunicat executivul comunitar, potrivit Agerpres.
Printre obligaţiile la care se referă Comisia se numără obligaţia de a desemna autoritatea sau autorităţile însărcinate să emită ordine de eliminare a conţinutului şi de a notifica Comisiei aceste autorităţi; obligaţia de a numi un punct de contact public şi de a stabili norme şi măsuri privind sancţiunile aplicabile în caz de neîndeplinire a obligaţiilor legale.
Faptul că în continuare pe site-urile web există conţinut cu caracter terorist reprezintă un risc grav pentru cetăţeni şi pentru societate în ansamblul său. Teroriştii utilizează în mod abuziv internetul pentru a-şi difuza mesajele menite să intimideze, să radicalizeze, să recruteze şi să faciliteze săvârşirea de atacuri teroriste. Recentele atacuri teroriste comise pe teritoriul UE, cum ar fi cel foarte recent de la Bratislava din 12 octombrie 2022, ne reamintesc fără echivoc rolul pe care conţinutul online cu caracter terorist îl joacă în planificarea şi desfăşurarea unor astfel de atacuri. Pentru a combate această ameninţare, Comisia Europeană a prezentat o serie de măsuri şi iniţiative voluntare şi legislative menite să contribuie la atenuarea ameninţării teroriste.Regulamentul privind conţinutul online cu caracter terorist oferă un cadru juridic care garantează faptul că furnizorii de servicii de găzduire, care pun conţinutul utilizatorilor la dispoziţia publicului, combat utilizarea abuzivă a serviciilor lor pentru diseminarea de conţinut online cu caracter terorist. Regulamentul privind conţinutul online cu caracter terorist se aplică de la 7 iunie 2022. Furnizorii de servicii de găzduire sunt obligaţi să elimine conţinutul cu caracter terorist în termen de o oră de la primirea unui ordin de eliminare din partea autorităţii unui stat membru şi să ia măsuri atunci când platformele lor sunt expuse la conţinut cu caracter terorist.
Regulamentul privind conţinutul online cu caracter terorist se aplică tuturor furnizorilor de servicii de găzduire care îşi oferă serviciile pe teritoriul UE, inclusiv furnizorilor de platforme de comunicare socială, de servicii de partajare de materiale video, de imagini şi de materiale audio. Regulamentul prevede obligaţia ca furnizorii care sunt expuşi la conţinut cu caracter terorist să adopte măsuri specifice, prevede sancţiuni pentru încălcări şi include garanţii solide pentru protejarea drepturilor fundamentale, în special a libertăţii de exprimare şi de informare. Regulamentul conţine, de asemenea, cerinţe clare privind acordarea de compensaţii utilizatorilor, precum şi privind întocmirea unor rapoarte anuale de transparenţă de către furnizorii de servicii de găzduire şi de către autorităţile naţionale competente. Statele membre vizate au acum la dispoziţie două luni pentru a răspunde şi pentru a remedia deficienţele semnalate de Comisie. În absenţa unui răspuns satisfăcător, Comisia poate decide să emită un aviz motivat.
Acasă Actualitate Comisia Europeană a cerut României să se conformeze Regulamentului privind conţinutul online...