Potrivit unui comunicat de presă al IPJ Prahova, în această perioadă, agenţii rutieri, împreună cu specialişti din cadrul Registrului Auto Român (RAR), organizează, cu regularitate, razii, pentru reducerea riscului de accidente pe drumurile publice.
În acest context, reprezentanţii poliţiei prahovene prezintă şi rezultatele ultimei acţiuni de acest gen: „În cadrul mai multor activităţi derulate pe Drumul Național 1, pe raza comunei Bărcănești și pe DN 72, pentru reducerea victimizării prin accidente rutiere produse pe fondul defecțiunilor tehnice, la care au participat lucrători din cadrul Serviciul Rutier și specialiști RAR, polițiștii au controlat 170 de autovehicule, constatând 42 de contravenții,
dintre care 15 pentru defecțiuni tehnice și 6 pentru viteză.
Totodată, au fost reținute două permise pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice, precum și 6 certificate de înmatriculare, 4 pentru defecțiunile tehnice identificate și 2 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice.
Valoarea totală a sancțiunilor s-a ridicat la aproximativ 11.800 de lei”.