Petroliștii au ieșit învinși din „Arena Națională”, pierzând în fața Rapidului, 1-3, la capătul unui meci mult mai echilibrat decât ar putea lăsa de înțeles rezultatul final, din punct de vedere al statisticilor partida fiind foarte ”strânsă”: 7-6 șuturi pe poartă pentru Petrolul, 15-14 ocazii de gol pentru Rapid. „Dubla” lui Dugandzic și reușita din prelungiri a lui Pănoiu au făcut diferența pe tabela de marcaj, golul marcat de către Grozav nefiind suficient pentru ca echipa ploieșteană să plece cu un rezultat pozitiv acasă.
„Lupii” au părut că se simt bine pe cel mai mare stadion al țării și au avut un start de partidă ce le-a dat speranțe. Grozav (3) l-a „întins” pe Moldovan cu o minge trimisă, cu capul, de la distanță, imediat Huja (4) n-a găsit ținta din 6-7 metri, dar, pe fondul unui joc bun al elevilor lui Nicolae Constantin, a venit, de nicăieri practic, lovitura giuleștenilor. Corner pentru Rapid de pe stânga, bătut de Sefer spre colțul scurt, Crepulja a încercat să prelungească, cu capul, pe spate, însă Irobiso a venit ca pentru un blocaj de… volei și a comis un henț ce i-a permis lui Dugandzic să înscrie de la punctul cu var și să deschidă, astfel, scorul: 1-0! Din nou o greșeală imensă a atacantului petrolist, care a bifat și două eliminări în acest sezon, dar… așa este când nu ai ”concurență”.
Zece minute intense, dar nebunia era departe de a se fi încheiat! Rapidul a avut șansa lui 2-0, la un alt penalty, dictat de către Colțescu după o intervenție a lui Mathaus asupra lui Emmers, dar Leitner (36) l-a „ghicit” pe Ioniță și și-a ținut echipa în joc, iar patru minute mai târziu se putea face 1-1, și tot după o lovitură de pedeapsă! Crepulja l-a lovit peste fața, cu mâna, pe Jair (40), mijlocașul brazilian avea să fie și cel care a executat penaltiul, trimițând în dreapta lui Moldovan, dar prea ”Moale” și nu suficient de plasat cât să-l învingă pe portarul gazdelor!
Echilibrul avea să se restabilească, până la urmă, la un sfert de oră după pauză, GROZAV (60) fructificând, cu un vole spectaculos expediat din mijlocul careului, o centrare venită, de pe dreapta, de la Mathaus: 1-1! Doar că, din păcate, „lupii” n-au reușit să țină ritmul până la final, desi chiar părea „loc” destul pentru un rezultat pozitiv! Dugandzic (72) a readus Rapidul în avantaj, după o acțiune personală în care l-a depășit pe Meijers și, apoi, nu i-a lăsat vreo șansă lui Leitner, iar, în prelungiri, Pănoiu (90+4), cu o cursă iresistibilă pe dreapta, a străbătut nestingherit jumătate de teren, l-a driblat pe Leitner și a trimis în poarta goală, stabilind scorul final al partidei: 3-1! Un rezultat care doare, pentru că granița dintre victorie și eșec a fost una subțire, Rapidul reușind, în cele din urmă, să încline balanța în favoarea sa pentru că a fost, poate, echipa mai pragmatică și, de ce nu, mai norocoasă! Petrolul rămâne cu 29 de puncte în clasament, pe locul 8 în Superliga, iar duminică, de la ora 14.30, va încheia anul pe „Ilie Oană”, cu meciul vs FC U Craiova 1948.
Ar fi perfect un rezultat pozitiv – victoria, chiar și egalul fiind un scor care nu trebuie ”scos din calcule”!
Rapid București – FC Petrolul 3-1 (1-0)
Stadion: ”Național Arena”. Spectatori: circa 8.000. Marcatori: Dugandzic (9 – pen, 72), Pănoiu (90+4)/Grozav (60).
Rapid: Moldovan – Onea, Săpunaru (cpt), Iacob, Junior Morais – Kait, Crepulja (67 Ciobanu), Emmers – Sefer (82 Pănoiu), Dugandzic, Al. Ioniță (75 Ignat). Antrenor: Adrian Mutu.
FC Petrolul: Leitner – Mathaus, Meijers, Huja – Borța, Seto (83 Cebotaru), Jair (88 Cioiu), Țicu (cpt) – Măzărache (83 Bratu), Irobiso (71 Budescu), Grozav. Antrenor: Nicolae Constantin.
Cartonașe galbene: Crepulia (39), Kait (53)/Huja (46).
Au arbitrat: Sebastian Colțescu – Daniel Mitruți și Adrian Vornicu.
Rezervă: Iulian Călin. Arbitru VAR: Sorin Costreie. Arbitru AVAR: Mircea Orbuleț.
Observatori: Aron Huzu (pentru arbitraj) și Ion Cățoi (pentru organizare).
Jucătorul meciului: Duganzic
Foto: Răzvan Păsărică (www.sportpictures.eu)