Ambasadorul Rusiei la Washington, Anatoli Antonov, a declarat joi că acţiunile SUA conduc la o escaladare cu „consecinţe greu de prevăzut”, o referire la sprijinul oferit miercuri preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, în timpul vizitei sale în capitala federală americană, a transmis EFE, preluată de Agerpres. „În pofida avertismentelor noastre, la Kiev vor fi trimise sisteme de rachete antiaeriene Patriot”, a afirmat diplomatul rus, potrivit unei declaraţii difuzate de agenţia oficială rusă TASS pe tema anunţului făcut de Washington privind furnizarea către Ucraina a acestui tip de armament.
Antonov a subliniat că, la toate nivelurile, Rusia şi-a reiterat „apelurile la bun simţ şi a subliniat că acţiunile provocatoare ale SUA conduc inevitabil la o escaladare cu consecinţe greu de imaginat”.
„Astfel, suscită o profundă preocupare dezbaterile privind o ipotetică furnizare către ucraineni a rachetelor ATACMS şi a dronelor cu rază mare de acţiune”, a menţionat Antonov, referindu-se la un tip de armament capabil să atace obiective pe teritoriu rus cerut de Ucraina şi care până acum i-a fost refuzat. Ambasadorul rus a declarat totodată că „vizita în stil hollywoodian” a lui Zelenski la Washington „a confirmat definitiv că declaraţiile conciliante ale administraţiei (SUA) cu privire la lipsa sa de interes de a intra într-o confruntare cu Rusia nu sunt decât vorbe goale”.
„În zgomot de aplauze şi cu zâmbete sarcastice s-a declarat de fapt nevoia de a continua ‚războiul pentru putere’ împotriva ţării noastre, până la victoria totală asupra noastră”, a susţinut Antonov.