După o scurtă vacanță, de două săptămâni, petroliștii se vor întoarce la pregătiri imediat după Anul Nou, reunirea lotului și primul antrenament din 2023 urmând să se desfășare pe data de 3 ianuarie, la Ploiești. O zi mai târziu se va pleca în Antalya, pentru un stagiu centralizat de zece zile, lucrurile derulându-se pe repede înainte în condițiile în care campionatul se va relua foarte devreme, pe 21 ianuarie, de la ora 17.00, fiind programat jocul din deplasare cu CS Mioveni, contând pentru etapa a 22-a din Superliga.

În Antalya, echipa pregătită de către Nicolae Constantin își va stabili cartierul general la Side, unde va fi găzduită de resortul ”The Sense” și are stabilite, la acest moment, trei jocuri de verificare, toate cu adversare de prim eșalon. Astfel, pe 9 ianuarie, Petrolul o va întâlni pe Turan Tovuz (Azerbaidjan, locul 6), pe 11 ianuarie va juca cu Lechia Gdansk (Polonia, locul 14), iar pe 13 ianuarie o va avea ca oponentă pe ȚSKA 1948 Sofia (Bulgaria, locul 3).