F. T.

Salvatorii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Șerban Cantacuzino” Prahova au dat curs invitației de a participa, la sfârșitul săptămânii trecute, la evenimentul educațional organizat în cadrul Liceului Tehnologic “Constantin Cantacuzino” din Băicoi, unde a fost susținută o sesiune de instruire privind acordarea primului ajutor de bază, precum și privind modul de comportare în situații de urgență. În acest context, după cum se precizează într-un comunicat al pompierilor prahoveni, „activitatea a fost una dinamică, interactivă, elevii arătându-se extrem de interesați și dornici să acumuleze cât mai multe informații privind temele aduse în discuție. Mulțumim tuturor pentru participare și implicare!”. Pe de altă parte, şi reprezentanţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) au remarcat deschiderea pompierilor prahoveni în ceea ce privește participarea la astfel de cursuri în unitățile școlare de învăţământ prahovene, amintind faptul că „în ultima săptămână, colegii noștri (de la ISU Prahova – n.n.) au fost angrenați în ceea ce se numește Maratonul Resuscitării, unde, în diferite școli, peste 2.000 de elevi și 130 de adulți au participat la atelierele de prim-ajutor”.