N.D.
Calitatea actului educațional la nivelul singurei instituții de învățământ superior din Prahova, care are profil unic la nivel național – Universitatea ”Petrol-Gaze” Ploiești – este recunoscută implicit și la nivelul unor instituții și federații în domeniul petrol și gaze. Astfel, în cadrul celei de-a treia ediții a Galei ”Gaz de România-Cheia Stabilității”, organizată recent la București de către Federația Patronală Petrol-Gaze, cu ocazia marcării a trei decenii de activitate, conducerii Universității Petrol-Gaze Ploiești i-a fost înmânat premiul ”Cheia Stabilității”, pentru domeniul Educație. Potrivit purtătorului de cuvânt al UPG Ploiești, conf.univ.dr. Mirela Dulgheru, prin decernarea distincției menționate, care i-a fost conferită rectorului universității, conf.dr.ing. Alin Diniţă, Federația Patronală Petrol-Gaze a dorit să promoveze realizările industriei, dar și să celebreze ”modele demne de urmat de întreaga societate românească, așa cum este Universitatea Petrol și Gaze”.
De remarcat, la o zi după primirea acestei distincții, respectiv pe data de 13 decembrie a.c., la sediul UPG Ploieşti a avut loc o întâlnire între conducerea universităţii şi o delegatie condusă de unul dintre diplomații străini în România, în cadrul căreia a fost perfectată dorința unor tineri din Ghana de a studia la Ploiești. În legătură cu această intenție, reprezentanții universității ploieștene au precizat: ”Delegația prezentă la UPG Ploiești a fost condusă ambasadorul extraordinar și plenipotențiar James Komla Nyasembi, cu acreditare pentru Slovacia, Ungaria, România, Macedonia de Nord și Polonia. Cadrul general al acestei întâlniri a fost reprezentat de intenţia reprezentanţilor oficiali ai statului ghanez de a susţine şcolarizarea viitorilor studenţi din Ghana în domeniul ingineriei de petrol şi gaze. Descoperirea unor noi resurse petroliere offshore şi onshore în Republica Ghana, corelată cu tradiţia învătământului ploieştean în domeniu, dar şi cu istoricul UPG Ploieşti de a pregăti studenţi din această regiune înainte de anii 1990, vor sta la baza dezvoltării unei viitoare colaborări, care va susţine în mod activ strategia de internaţionalizare a universității. Totodată, rectorul universității, conf.dr.ing. Alin Diniţă, a arătat disponibilitatea instituției pe care o conduce pentru ratificarea protocoalelor de colaborare, fiind preconizată o viitoare întâlnire pentru semnarea acestora, începând cu luna februarie a anului 2023”.