V.S.
Una dintre cele mai importante companii de servicii medicale din România va construi la Ploiești, în zona de est a orașului, un spital destinat persoanelor diagnosticate cu cea mai cruntă boală a acestui secol: cancerul. Astfel, potrivit reprezentanților acesteia, la Ploiești urmează să fie construit un spital care ar putea acoperi nevoile medicale pe zona oncologică nu numai pentru pacienți din județul Prahova, ci și pentru județele limitrofe. Gral Medical arată că, în luna decembrie 2022, s-au obținut autorizațiile și s-au stabilit toate detaliile privind termenele și începerea activității pentru construirea spitalului oncologic de la Ploiești, care are alocat un buget de investiții de 6,4 milioane de euro, ce va acoperi toate categoriile de costuri, atât partea de construcții cât și partea de echipamente medicale. ”Spitalul oncologic va avea o suprafață de 1.465 mp și va avea o capacitate de 20 de paturi. Este un concept nou ce oferă în aceeași locație atât diagnosticul, cât și tratamentul celor mai importante afecțiuni oncologice cu care se confruntă românii, iar internările se vor efectua pe categorii de afecțiuni și grade de diagnosticare”, se arată într-un comunicat al companiei medicale.