V. S.
Perioada premergătoare Sărbătorilor de Iarnă este una dificilă pentru majoritatea românilor. Prețurile în creștere de la o lună la alta îi determină pe mulți dintre prahoveni să meargă îndeosebi la Halele Centrale pentru a-și face cumpărăturile pentru mesele de Crăciun și Revelion. Și, pentru că românul este obișnuit să-și umple frigiderul cu această ocazie, este nevoit să își golească, din păcate, cardurile sau buzunarele pentru a cumpăra bucatele tradiționale.
Vineri, 9 decembrie, în jurul prânzului, la Halele Centrale era mare forfotă. Însă 10 bani înminus la unele dintre standurile cu carne și produse din carne i-au determinat pe mulți dintre cumpărători să se îndrepte acolo unde și-a făcut efectul pragul psihologic de la 30 de lei kilogramul de ceafă de porc la 29,90 de lei pentru aceeași cantitate din același produs… Cel mai scump pare să fie șoriciul, un kilogram ajungând chiar și la peste… 80 de lei! Iar produsele din carne de porc, de asemenea, usucă portofelele, un kilogram de mușchi țigănesc fiind scos la vânzare cu aproape 70 de lei, iar salamurile de la 40 de lei la aproape 54 de lei. Și, cum masa de Crăciun trebuie să fie plină, cum îi stă bine românului, numai pentru carne și produsele din carne, o familie de patru-cinci persoane este obligată – dacă are de unde – să dea din buget cel puțin 500 de lei.