F. T.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Prahova au prins în flagrant, pe raza comunei Gherghița, în dreptul unui parc de joacă, un bărbat, în timp ce oferea spre vânzare articole pirotehnice de diferite tipuri și categorii, fără a fi autorizat în acest sens. Potrivit unei informări a polițíei prahovene, „asupra bărbatului în vârstă de 49 de ani din comuna Gherghița, polițiștii au descoperit 241 de articole pirotehnice categoriile P1, F2, F3 și F4, în cantitate de aproximativ 15 kilograme. Întreaga cantitate de bunuri a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”. În contextul amintit mai sus, într-un comunicat de presă, oamenii legii recomandă prahovenilor să-şi protejeze copiii prin a-i sfătui să cumpere sau să manevrea petarde sau artificii care le pot pune viaţa în pericol, supraveghindu-i şi explicându-le riscul la care se expun”. Totodată, aceştia atenţionează asupra faptului că „multe dintre obiectele pirotehnice mici pot fi considerate foarte periculoase și pot răni. Astfel de accidente au loc din păcate în fiecare an, în perioada Sărbătorilor de Iarnă”.