Între două antrenamente, în pregătirea partidei cu Rapid, din această seară, găzduită de sala ”Olimpia”, echipa de baschet seniori a clubului CSM Ploiești a fost prezentă la Târgul de Crăciun organizat de Consiliul Școlar al Elevilor din Colegiul Național ”Ion Luca Caragiale” din Ploiești.
Vizita surpriză a fost primită cu entuziasm de sutele de elevi implicaţi în eveniment, care au întrerupt pentru moment… vânzările şi s-au adunat pe terenul de baschet în jurul sportivilor de la CSM Petrolul Ploieşti. Fost elev al colegiului, Andrei Ene le-a vorbit despre importanţa sportului în viaţa lor, indiferent că îl practică de plăcere sau de performanţă, după care s-a trecut la poze, selfie-uri şi autografe.
O minge cu autografele jucătorilor a ajuns în posesia organizatorilor, care au pus-o la bătaie în cadrul tombolei ce urma să aibă loc spre finalul evenimentului, nu înainte de a fi „testată” de Codruţ Dinu şi Robert Pătraru, „delegaţi” de colegi să „verifice” coşul cu câteva aruncări de la distanţă. Evident, „comercianţii” nu au uitat scopul evenimentului, aşa că n-au ezitat să-i abordeze pe sportivi şi să-i atragă spre propriile standuri pentru a-i convinge să le cumpere produsele, indiferent că a fost vorba despre ornamente de Crăciun, despre tot felul de dulciuri – cozonac, plăcinte, fursecuri, biscuiţi etc – sau despre băuturi, de preferat calde ţinând cont de vreme şi obligatoriu non-alcoolice. Cei mai mulţi dintre expozanţi au avut amplasate la standuri cutii pentru donaţii destinate lui Matei Caravia, sportivul de la CSM Ploieşti care a fost elev al colegiului şi trece acum prin momente dificile.
Vă reamintim că, la meciul pe care CSM Petrolul Ploieşti îl va susţine, astăzi, de la ora 18:00, în compania Rapidului, se va organiza o strângere de fonduri pentru Matei.