Vremea se va încălzi uşor în toată ţara până pe 1 ianuarie 2023, după care temperaturile vor începe să scadă, iar probabilitatea de precipitaţii este mai ridicată în intervalul 27-31 decembrie şi după 4 ianuarie, conform estimărilor Administraţiei Naţionale de Meteorologie pentru perioada 26 decembrie 2022 – 8 ianuarie 2023, preluate de Agerpres. În Muntenia vremea se va răci în primele zile ale intervalului, astfel că valorile termice diurne vor ajunge la 6…7 grade şi cele nocturne la -3…-2 grade. Ulterior, vremea se va încălzi din nou, iar la finalul primei săptămâni, în medie, valorile maxime vor ajunge la 10…12 grade, iar cele minime la 2 grade. În a doua jumătate a intervalului, temperatura aerului va avea tendinţa de scădere spre medii regionale ale maximelor de 6 grade şi ale minimelor de -1 grad. Probabilitatea de precipitaţii slabe va fi în creştere în a doua jumătate din interval, dar mai ales după data de 4 ianuarie. La munte, vremea se va răci la începutul intervalului, valorile termice diurne vor ajunge la medii de 0 grade, iar cele nocturne spre -7 grade. Apoi, vremea se va încălzi din nou şi ­astfel, la finalul primei săptămâni, în medie, valorile maxime vor ajunge la 6 grade, iar cele minime la 0…1 grad. În a doua săptămână, temperatura aerului va avea tendinţa de scădere spre medii regionale ale maximelor de 0 grade şi ale minimelor de -6…-5 grade. Probabilitatea de precipitaţii slabe se va menţine pe tot parcursul intervalului, dar va fi mai ridicată la început, în jurul datei de 31 decembrie şi după 4 ianuarie.