Guvernul a aprobat miercuri, printr-o Hotărâre, Strategia naţională privind incluziunea socială a persoanelor fără adăpost pentru perioada 2022-2027 şi un Plan de acţiune pentru aceeaşi perioadă, potrivit Agerpres. Conform unui comunicat al Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, documentele promovează dreptul fundamental al persoanelor fără adăpost la servicii sociale şi la o viaţă trăită cu demnitate.
Cercetările realizate au evidenţiat profilul acestor persoane la nivel naţional, arătând că predomină bărbaţii (76,8% faţă de 23,2% femei), cu vârste cuprinse între 18-64 ani (81,3%).
Vârsta medie a celor fără adăpost este 50,6 ani, iar vârsta cea mai frecvent menţionată este 52 de ani, necăsătoriţi, cu nivel mediu de studii, sunt de peste 3 ani în această stare de vulnerabilitate şi au mai experimentat această situaţie de mai multe ori în trecut, subliniază sursa citată. Studiile au mai arătat că 44,3% dintre cei găzduiţi în centre rezidenţiale şi 42,6% dintre cei care trăiesc pe stradă au copii, care, în unele cazuri, trăiesc cu ei sau beneficiază de măsură specială de protecţie.
Principalele nevoi şi dificultăţi cu care se confruntă aceşti oameni sunt: lipsa documentelor de identificare, asigurarea nevoilor de bază, probleme de sănătate, lipsa unui medic de familie şi/sau lipsa calităţii de asigurat de sănătate, prezenţa unor adicţii, lipsa ocupaţiei, lipsa surselor de venit, lipsa capacităţii de a derula în mod independent anumite activităţi.