Un român din patru declară că nu s-a testat pentru COVID-19 niciodată de la izbucnirea pandemiei, în contextul în care 74% susţin că au avut apropiați care au trecut prin boală (12% au murit din cauza COVID19, 16% – cineva apropiat a fost internat în spital, 46% – cineva apropiat a fost diagnosticat, dar nu a fost internat). Acestea date au reieșit din studiul realizat de CULT Marketing Research în august 2022, pe un eșantion de peste 1.000 de repondenți adulți, rezidenți în mediul urban, potrivit Hotnews.
Același studiu a relevat că 4 din 10 români ar amâna contactarea medicului cu mai mult de 5 zile după apariția simptomelor indicative pentru COVID-19. Cel mai frecvent motiv de întârziere este percepția conform căreia simptomele trebuie să dureze mai mult de 5 zile pentru a fi considerate grave (39%). Un alt motiv, precizat de o cincime dintre respondenți, este teama de internare (20%), precum și teamă că odată diagnosticați și luați în evidență ar trebui să se autoizoleze (15%). Cercetarea nu a avut loc într-o perioadă cu vârf epidemic, dar cu toate acestea, gradul de îngrijorare al respondenților cu privire la infectarea cu SARs-COV-2 era la cote destul de înalte, respectiv la 43% dintre aceștia.
Circa 8 din 10 persoane (77%) cunosc faptul că testarea este necesară pentru diagnosticarea bolii, dar și faptul că testarea poate contribui la reducerea transmiterii COVID-19, protejându-i pe cei din jur.
Percepția respondenților privind categoriile de populație cele mai vulnerabile în cazul îmbolnăvirii cu COVID-19 poziționează în top persoanele cu vârsta de peste 60 de ani (76%), urmați de pacienții cu afecțiuni cronice (65%). Majoritatea românilor chestionați (90%) au declarat că ar prefera să se trateaze acasă în cazul în care ar avea o formă ușoară-moderată de COVID-19.