Sorgul, mult mai puţin consumator de apă comparativ cu porumbul sau soia, este adesea prezentat drept o plantă adaptată schimbărilor climatice, însă seceta care afectează regiunea Vestul Mijlociu (Midwest) din Statele Unite l-a afectat mai mult decât alte culturi importante, a relatat AFP, preluată de Agerpres.
Aproape 90% din sorgul american este produs în două state, Kansas şi Texas, care se numără printre marile regiuni agricole unde au căzut cele mai puţine ploi de la începutul verii.
Potrivit celor mai recente estimări ale Departamentului de Agricultură al Statelor Unite (USDA), producţia de sorg a scăzut cu 35% în comparaţie cu anul trecut, o scădere mai drastică decât la orice altă cultură importantă din Statele Unite. În statul Nebraska, învecinat cu Kansas, Rachel şi Steve Tucker au plantat sorg în acest an pentru afacerea lor cu furaje. Însă, acesta „nu a produs seminţe, aşa că nu am putut să recoltăm”, au explicat ei. Din fericire, „încă producea frunze, aşa că ne-am putut păşuna turma”, a spus Rachel Tucker. Temându-se de lipsa ploii, soţii Tucker au ales să nu planteze porumb, un mare consumator de apă. «Dar nici culturile care nu au nevoie de atât de multă (apă) nu au dat randamentul obişnuit», a subliniat fermiera.
Producţia a fost atât de slabă încât Statele Unite şi-au pierdut statutul de principal producător la nivel mondial, în beneficiul Nigeriei. «Sorgul este bine adaptat perioadelor scurte de secetă, însă în acest an (…) toate culturile au fost afectate», a argumentat Adam York de la Sorghum Checkoff, un organism care încearcă să ofere vizibilitate sorgului în Statele Unite. În ultimul deceniu, zonele dedicate sorgului au stagnat, potrivit USDA. Acesta este utilizat deseori sub formă de cultură de rotaţie după porumb.
Preponderent plantă furajeră sau destinată producţiei de etanol, sorgul creşte în popularitate în rândul consumatorilor, în special deoarece nu conţine gluten şi nu este modificat genetic, spre deosebire de porumbul american. «Sorgul are un viitor strălucit», a subliniat Adam York insistând să nu se tragă concluzii bazate pe producţia recentă. «Sperăm ca fermierii să cultive din ce în ce mai mult sorg, (…) mai ales pentru că acesta economiseşte resursele de apă», a adăugat el.