Violeta Stoica

Cutremurul care a avut loc joi dimineață, în zona Vrancea (pe teritoriul județului Buzău), cel mai mare din acest an, s-a simțit puternic și în Prahova. Deși nu a avut mai mult de 5,4 grade pe Richter, seismul produs la o adâncime de 148,8 kilometri a provocat un val de comentarii în mediul online, inclusiv pe site-urile specializate din Europa, mulți dintre prahoveni împărtășind cu restul lumii ceea ce au simțit la ora 06:50:25. Era evident ca în zona Prahovei să se fi resimțit cel mai mult unda de șoc produsă de seism, pentru că epicentrul a fost la numai 72 de kilometri nord-est de Ploiești, ceea ce înseamnă că localitățile din estul și nord-estul județului s-au aflat mult mai aproape de zona în care a avut loc seismul. Unii prahoveni au declarat că înainte de cutremur au auzit un vuiet, urmat de o mișcare bruscă a pământului, care, din fericire, nu a fost una de durată. Din mărturiile oamenilor a rezultat că s-a simțit în toate localitățile județului Prahova, mai intens de către locuitorii de la bloc, în special cei din apartamentele situate la etajele superioare. Urlați: ”S-a simțit în așa fel încât ne-am trezit instant din somn”, Ploiești: ”Scurt ca durată, dar puternic”, Câmpina: ”Am simțit cum întreaga clădire se mișcă”, ”Casa s-a zguduit puțin, iar patul s-a mișcar. A fost destul de puternic pentru ca să mă trezească dintr-un somn profund”, iar un locuitor din Sinaia l-a categorisit simplu: ”Zguduială!”. Seismul s-a simțit chiar și la Chișinău, în Republica Moldova, de unde a fost postat și un comentariu: ”Ne-am trezit cu o salutare din România!”.
Mulți dintre prahovenii trecuți de 50 de ani și-au amintit cu siguranță despre cutremurul din anul 1977, însă, potrivit specialiștilor, seismul din 10 noiembrie 1940, de 7,7 grade pe Richter, a fost cel mai puternic (ca energie eliberată) din secolul XX și a avut efecte devastatoare în centrul și sudul Moldovei, dar și în Muntenia. Cu toate acestea, pe 26 octombrie 1802 a avut loc seismul considerat a fi fost cel mai puternic cutremur de pe teritoriul României, supranumit „Cutremurul cel Mare, din 1802”, cu o magnitudine estimată de 7,9 Mw.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a făcut precizări, ieri dimineață, în legătură cu absența unui mesaj Ro-Alert care să avertizeze românii despre producerea seismului: ”În cazul seismelor, Sistemul RO-ALERT nu va difuza notificări, anterior declanșării acestora. Ulterior producerii cutremurului, în cazul în care acesta generează consecințe grave, vor putea fi difuzate mesaje de avertizare a populației, cu măsuri de protecție adecvate (de exemplu: puncte de distribuție a ajutoarelor de urgență)”.
Pe de altă parte, unii utilizatori de telefoane care funcționează cu sistem Android au primit un mesaj cu circa 10 secunde înainte de producerea propriu-zisă a seismului, prin care erau avertizați în legătură cu acesta. Există însă și alte tipuri de aplicații pe mobil, inclusiv în Telegram, prin care se pot activa avertismentele de cutremur, dar acestea sunt primite chiar în timpul producerii seismului.