N.Dumitrescu

O banderolă de culoare roșie – pe care scrie ”Vândut” – aplicată în colțul din dreapta sus al fotografiei fostei Case a Căsătoriilor din Ploiești expusă pe un site al unei agenţii specializate în vânzări a pus punct unui lung șir de controverse, dar și de așteptări, inclusiv din partea acelora care, cu ani în urmă, și-au unit destinele în acest imobil, ca unuia dintre simbolurile orașului să-i fie readusă strălucirea de odinioară, după ce aceasta nu a intrat în posesia autorităților locale. Anunțul a fost postat, în urmă cu câteva zile, chiar de către agenția care a intermediat tranzacția, Romania Sotheby’s International Realty, pe site-ul său. Vânzarea survine după ce, la sfârșitul lunii octombrie a.c., a fost înregistrat un nou eșec, din partea municipalității, de data aceasta fără orice altă cale de întors – după multe alte tentative, tot nereușite – de a-și anunța intenția achiziției acestei clădiri, motivul fiind, de departe, prețul de vânzare, ultimul avansat fiind de 900.000 de euro fără TVA. Pe data de 31 octombrie a.c. , într-o ședință a Consiliului Local Ploiești, pe ordinea de zi s-a aflat și proiectul de hotărâre privind exercitarea/neexercitarea dreptului de preemțiune pentru cumpărarea imobilului din Bulevardului Independenței nr. 15, însă, a fost retras înainte de a fi supus discuției și votului în plen. După cum se știe, câteva decenii bune, aici a funcționat Serviciul de Stare Civilă al Primăriei Ploiești (de aici și denumirea ce i-a fost atribuită clădirii – Casa Căsătoriilor), în anul 2008, după ce imobilul a fost redobândit de urmaşii foştilor proprietari, oficierea căsătoriilor desfășurându-se în mai multe spații din oraș, acum serviciul respectiv funcționând într-o altă clădire, situată chiar vizavi. Ca orice clădire nelocuită, imobilul din imediata apropiere a Muzeului Ceasului s-a transformat, odată cu trecerea anilor, dintr-un simbol al oraşului într-o clădire insalubră, vara vegetația crescând cât să mai acopere imaginea degradantă a acesteia, dar şi atunci arătând dezolant. Cert este că noii proprietari ai imobilului au intrat în posesia unei clădiri care are în spate o adevărată istorie, după cum a fost , de altfel, prezentată și pe site-ul agenției care a intermediat vânzarea, în care s-au regăsit informații din studiul istoric al dr. arh. Ruxandra Nemțeanu. Datând din anul 1850, cu un teren în suprafață de 1.027 mp, din care teren construit 950 mp, acest imobil a fost reședință pentru trei primari ai orașului. Cu arhitectură neoromânească, clădirea a jucat un rol important de-a lungul timpului, incursiu­nea în istoria orașului începând cu crearea bulevardului, imediat după Războiul de Independență. Radu Stanian, fost primar al orașului, a fost, de altfel, și primul proprietar al acestei clădiri, construită în forma sa inițială în jurul anilor 1850. Ulterior, Radu R. Stanian, fiul său, deputat și primar al Ploieștiului ­(1907-1911), s-a născut și a copilărit în casa de la bulevard, păstrând-o în familie și după moartea tatălui său. După Primul Război Mondial, casa este cumpărată de N. Constantinescu Bordeni, și el viitor primar al Ploieștiului, responsabil de forma actuală a arhitecturii, proiectul de refacere fiind încredințat arhitectului N.Z. Șmina, ucenic al arhitecților Ion Mincu și Toma Socolescu. Compusă din demisol, parter înălțat, pod și foișor, schema funcțională păstrând tradiționala distribuție a camerelor în jurul unui hol central, principal, spre care se deschid diversele saloane, clădirea se încadrează în tipologia reședințelor burgheze înstărite, urmând stilul locuințelor urbane franceze de tip “hôtel particulier”. Clădirea a fost naționalizată în anii ’50 și a funcționat, așa cum am mai menționat, între 1955-2008 drept Casă a Căsătoriilor. Acum, când are un nou proprietar, rămâne de văzut, în viitor, după reabilitare, ce rol va juca în istoria orașului această celebră clădire.