Pe parcursul zilei de 16 noiembrie, agenţii rutieri din cadrul poliţiei prahovene au desfăşurat mai multe acţiuni pe drumurile publice din județ, acestea având ca scop creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea accidentelor de circulație ale căror cauze generatoare sunt abaterile săvârșite de către pietoni.
După cum se precizează într-un comunicat al IPJ Prahova, „raziile au fost derulate atât în mediul urban, cât şi în cel rural, vizând pietonii care nu respectă normele privind circulația pe drumurile publice, în condiţiile în care, la nivelul judeţului, indisciplina pietonală reprezină una dintre principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave. În urma abaterilor constatate, au fost aplicate 88 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 15.280 de lei, 35 de sancțiuni fiind aplicate pietonilor“.
În contextul amintit, reprezentanţii IPJ Prahova recomandă pietonilor: să traverseze drumurile publice numai prin locurile special amenajate şi la culoarea verde a semaforului electric, acolo unde există; să se asigure permanent, chiar şi atunci când se află pe trecerea de pietoni, astfel încât traversarea să fie făcută în condiţii de siguranţă; să nu traverseze niciodată în fugă, chiar şi pe marcajul pietonal, indiferent de urgenţa existentă la un moment dat; să nu traverseze prin spatele mijloacelor de transport în comun, atunci când acestea sunt oprite în staţie etc.
Acasă Administratia locala Pietonii, în atenţia poliţiştilor prahoveni. Zeci de sancţiuni aplicate acestora, în urma...