Luiza Rădulescu Pintilie
Ploieştiul nu este doar capitala „patriei aurului negru” din timpurile de glorie ale acestei marii bogăţii, ci merită să fie cunoscut şi să rămână şi ca un oraş al altor… comori. Al artelor frumoase, de exemplu, strălucit reprezentate pe meleagurile prahovene de renumiţii pictori Nicolae Grigorescu şi Nicolae Tonitza şi legate de existenţa, încă din 1950, de o filială a Uniunii Artiştilor Plastici din România care, prin personalităţile, din diverse generaţii, pe care le-a reunit şi le reuneşte s-a impus drept una dintre cele mai importante din ţară, cunoscută inclusiv în spaţiul internaţional. În fapt, peste o sută de artişti reprezentativi pentru domeniile artelor plastice (cele despre care unele „voci” consideră că ar fi mai corect să fie numite arte vizuale) – pictură, sculptură, desen și gravură – care îşi leagă numele şi creaţia de Prahova, care au oferit publicului sute şi sute de expoziţii personale şi de grup, care se regăsesc în colecţii de stat şi particulare din ţară şi din străinătate, care au legat, în numele frumuseţii – cea care, potrivit unei fraze ilustre a lui Dostoievski, va salva lumea – aceste meleaguri de lumea mare şi, mai ales, de sufletul iubitorilor de frumos. Dar aceasta este doar partea văzută a lucrurilor, cea expusă, fiindcă de fapt, până când o pictură, un desen, o statuie sau o gravură îşi găsesc locul într-o expoziţie, ideea ei aparţine lumii interioare a artistului, iar viaţa ei prinde contur în atelierul artistului. Spaţiul care îl defineşte şi în care se regăseşte artistul, care poartă amprenta creaţiei sale. Unde are pânzele, culorile, creioanele, pensulele, dălţile, bucata de piatră, de lut sau de metal. Obiecte dragi sau care îl inspiră. Amintiri şi visuri. Şi care, între zidurile sale şi sub bolta sa, să-i ofere artistului lumina, căldura, confortul, siguranţa fără de care starea de a crea nu-şi poate găsi momentul de graţie. De aceea artistul nu poate face artă oricând şi oriunde. De aceea un artist are nevoie de un atelier şi nu de orice atelier! Fie că este el un colţişor al propriei case sau un loc amenjat cu această destinaţie. Cert este că atelierul e de fiercare dată partea de dincolo de tablou, de dincolo de o statuie sau de orice altă lucrare şi e parte a fiinţei artistice şi chiar şi a celei… omeneşti a creatorului, unde acesta se duce la… serviciul său şi unde stă adesea zi-lumină, unde are ritualul său, atmosfera sa de lucru şi lucrul în sine – ca să răspundem atât de abrupt la întrebarea pe care şi-o pun nu puţini- iar uneori printre ei se află decidenţi în numele artei, al culturii în general: „De ce îi trebuie unui artist un atelier?!” Apoi, îmi permit să spun că, în fapt, atelierul unui artist, de care sunt legate personalitatea şi creaţia sa şi o parte însemnată a vieţii sale, reprezintă, dincolo de a fi un univers individual, şi un loc simbolic pentru comunitatea în mijlocul căreia fiinţează. Nu întâmplător, la Ploieşti, e deja intrat în geografia şi în istoria zonei cunoscute drept Bariera Bucov locul în care funcţionează, pe strada Ion Creangă nr. 15, de câteva decenii un grup de ateliere, spunându-i-se atât de familiar şi cu apreciere deopotrivă „La pictori”. Iar nu departe e chiar locul de unde a dispărut, după mai bine de 120 de ani de existenţă, renumita fabrică „Flacăra”…
Şi deloc întâmplător trebuie apreciat efortul Primăriei Ploieşti şi al Consiliului Local Ploieşti de a reaşeza meritat pe harta Ploieştiului, ca un loc simbolic cum subliniam, consolidând şi redând siguranţa spaţiilor în care îşi desfăşoară activitatea şapte artişti renumiţi, cu o apreciată carieră didactică la colegiul ploieştean care pregăteşte viitoarele generaţii de artişti – pictorii Marcel Bejgu şi Florin Şuţu, sculptorii Dumitru George, Constantin Ionescu şi Ştefan Macovei, ceramista Lucreţia Milea şi graficianul Cristian Anghel. Chiar dacă în imobilul care a căpătat această destinaţie din primăvara anului 1979 nu s-a pus lacătul la uşă, artiştii continuându-şi activitatea, starea de degradare a reprezentat un real pericol, iar lucrările de consolidare, de punere în siguranţă, de redare a ceva din parfumul şi din istoria unei clădiri vechi care vine de pe la 1896, cu frontonul care iese acum în evidenţă pe albul curat al pereţilor exteriori, cu porţiunea de mozaic care poartă în pardoseală înscrisul „Mica maternitate”, dovadă a funcţionalităţilor pe care le-a mai avut de-a lungul timpului, erau mai mult decât necesare. Începute în acest an, pe 27 martie, lucrările s-au finalizat la sfârşitul lunii august şi locul a căpătat, aşa cum era firesc, o nouă viaţă. În seara în care l-am vizitat, l-am întâlnit chiar în poartă pe pictorul Florin Şuţu, ceea ce a dat locului dintru început un aer cald şi familiar, o însufleţire pe care au întregit-o clipele petrecute în atelierul pictorului Marcel Bejgu. Locul căruia i se spune atât de frumos „La pictori” şi care aparţine de drept geografiei, istoriei, culturii şi artei din ultimele decenii ale Ploieştiului, aşa cum aparţin şi grupurile de şase ateliere dintr-un bloc înalt din zona de sud a Ploieştiului şi de alte trei ateliere din centrul său, acolo unde funcţionează şi sediul administrativ al Filialei Ploieşti a Uniunii Artiştilor Plastici din România. Sediul de… suflet artistic este chiar în inima Ploieştiului, la Galeria de Artă, unde în această seară va fi vernisat „Salonul de toamnă”, o amplă şi intrată în tradiţie expoziţie, ce poartă semnăturile tuturor artiştilor prahoveni. Un fel de atelier… de sărbătoare, de primit oaspeţi-vizitatori, unde fiecare artist expune simbolic şi ceva din partea nevăzută a lucrării, cea a cărei poveste e legată strâns de atelierul de lucru în care a prins viaţă!
