Luiza Rădulescu Pintilie
„E bine să deschidem larg o uşă şi să pătrundem cu sfială, smerenie şi dragoste în universul picturii Mariei Urian” ( Ovidiu Paştina); „Sufletul unui artist se regăseşte întotdeauna în operele sale” (Marilena Ghiorghiţă).
Am regăsit îndemnul şi concluzia aşezate chiar de la începutul acestor rânduri şi formulate cu tandreţe, dar şi cu claritate despre pictura artistei Maria Urian imediat ce am trecut pragul Galeriei de Artă din centrul Ploieştiului. Apoi mi le-a reconfirmat fiecare dintre zecile de tablouri ale expoziţiei personale a artistei amintite pe care, spre mâhnirea mea, nu am reuşit să o văd decât ieri, cu o zi înainte ca lucrările să fie coborâte de pe simeze.
M-am oprit, am privit, m-am întors la o lucrarea sau alta. Şi, cu coada ochiului, am văzut făcând la fel cei doi-trei vizitatori veniţi pe rând, aproape imediat după deschiderea galeriei, semn că le-a plăcut ca şi mie.
Am recunoscut pasiunea pentru flori pe care o ştiam de la expoziţia vernisată, sub semnătura sa, în acelaşi loc, acum cinci ani. Ghiocei, viorele, floarea paştelui, frezii, narcise, nuferi, orhidee, irişi, florile de la fereastra casei sale din satul prahovean natal Diţeşti şi părul din curte. Prin ramurile pline de galbene lămâi, lumina căzută peste zidurile albe din Creta şi coasta albastră amalfiteană am ajuns acolo unde paşii artistei vor fi ajuns, iar cu aripile întinse ale unei păsări de mare am trăit senzaţia zborului.
Mi-am lăsat privirea să călătorească de la întomate dealuri din Aluniş şi înzăpezite culmi din Comarnic spre o micuţă cherhana din Deltă şi căsuţele cu pereţi văruiţi precum cerul de la Letea, de la antice coloane din Pompei la bisericuţa străveche din Cotmeana, cu catapeteasma ei plină de icoane şi luminată cald.
Absolventă a Institutului de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca în 1976, Maria Urian a fost prezentă în expoziţii de grup şi personale din Bucureşti, Târgovişte, Piatra Neamţ, Cluj-Napoca, Focşani, Satu Mare, Deva , Braşov,Odobeşti, Ploieşti şi, cu siguranţă, peste tot a lăsat un semn al trecerii sale artistice.
Fiindcă există în pictura sa ceva care cheamă, prin tematică şi prin culoare, privirea şi inima, învăluindu-le pe amândouă într-o lumină, într-un firesc, într-o armonie, într-o frumuseţe, într-un echilibru, într-o tandreţe din ce în ce mai rar de atins.Nu ştiu cum vor fi definind criticii un asemenea stil ; unui privitor simplu ca mine îi pare că pictura aceasta nu numai că te apropie, dar te şi îmbrăţişează şi rămâne legată de suflet.
Nu întâmplător câteva dintre cele 32 de tablouri deja expuse au şi plecat acasă la privitori pe care i-au cucerit. În sufletul meu – şi aş îndrăzni să cred că nu sunt singura – expoziţia care se închide astăzi mai rămâne o vreme, fiindcă lasă în urma sa lumină, zbor de păsări şi parfum de toamnă violet…
