Giorgiana Radu-Avramescu
noiembrie era
demult, aș zice
dar ieri a fost
ieri, parcă
ningea, da, ningea
în 13 noiembrie 2007
nu doar zăpadă din cer cădea,
ningea cu iubire, mai ales
ningea cu începuturi fără de sfârșit
omătul din dragoste era
dragostea lui,
a celui care nimburi de zeiţe ne-a pus
astăzi, nu ninge
nici mâine zăpadă nu va fi
amândouă suntem,
nu în salonul maternităţii,
ci în braţele mării
marea care pe de rost ne știe
cu amintiri ne-nvelește
în lacrima ei, lacrimile toate
se adună
în liniștea ei, neliniștile noastre-și află loc
amândouă suntem
eu, la adăpostul forţei tale,
tu, la adăpostul inimii mele
nu-ţi fie teamă, îmi spui,
sprijină-mă, îţi cer
în timp ce singurătatea mării
strigă dorurile toate
pe nume, pe zi,
pe silabe
iar ecoul refuză să vină
dus de valuri,
departe se lasă
noiembrie era,
noiembrie, 13,
când din cer cu îngeri ningea,
cu glas de copil,
strigând bucuria
a doi călători clandestini
naufragiaţi de destin
într-o iarnă îndepărtată
