Postul Crăciunului este primul post din anul bisericesc şi ultimul din anul civil.Potrivit rânduielilor bisericești, s-a lăsat sec în seara zilei de 14 noiembrie, iar dacă această zi ar fi căzut miercurea sau vinerea, se lasă sec cu o zi mai înainte. Acest post se încheie pe 24 decembrie. Prin durata lui de 40 de zile, acest post aminteşte de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aştepta să primească acele cuvinte ale lui Dumnezeu scrise pe lespezile de piatră ale Tablelor Legii. Astfel, postind 40 de zile, creştinii se învrednicesc să primească , la rândul lor, Cuvântul lui Dumnezeu întrupat şi născut din Fecioara Maria. După rânduiala din pravile, în timpul Postului Crăciunului, miercurea şi vinerea nu se mânâncă produse gătite cu untdelemn şi nu se bea vin. În aceste două zile, se posteşte până la ora 3-4 după-aminaza, când se mănâncă hrană uscată sau legume fierte. Dacă se întâmplă să cadă miercuri şi vineri un sfânt care să aibă Doxologie mare, e dezlegare numai la untdelemn şi la vin şi se mânâncă o singura dată în zi. Dacă s-ar întâmpla miercuri sau vineri să cadă un sfânt care are Priveghere, e dezlegare la untdelemn, la vin şi la peşte. Şi dacă se va întâmpla pomenirea sfântului al căruia este hramul Bisericii, miercuri sau vineri, de asemenea e dezlegare la peşte. Marţi şi joi nu se mănâncă peşte, ci numai untdelemn şi vin. Dacă se întâmplă să cadă un sfânt marţi sau joi, care să aiba Doxologie mare, atunci se mănâncă peşte. În Postul Crăciunului, e dezlegare la peşte sâmbăta şi duminica.