Procurorii DIICOT au identificat 605 dosare (288 aflate în faza de urmărire penală şi 317 pe rolul instanţelor) care ar putea fi închise ca urmare a aplicării deciziilor Curţii Constituţionale şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind prescripţia faptelor, prejudiciul în aceste cauze fiind de peste un miliard de euro. Informaţia a fost difuzată de Asociaţia Forumul Judecătorilor, care citează un răspuns pe această temă primit de la DIICOT, potrivit Agerpres.
Astfel, din cele 288 de dosare aflate în faza de urmărire penală la DIICOT, în 162 de dosare s-a împlinit termenul de prescripţie generală cu privire la anumite persoane sau cu privire la anumite infracţiuni (cauze susceptibile a fi clasare parţial cu privire la o parte din persoane/fapte), iar în 126 de dosare s-a împlinit termenul de prescripţie generală cu privire la toate faptele sau la toate persoanele cercetate (cauze susceptibile a fi clasate integral).
În cele 288 de dosare aflate la urmărire penală prejudiciul se ridică la 564.969.518 euro şi 11.202 BTC. De asemenea, din cele 317 dosare instrumentate de DIICOT, care se află pe rolul instanţelor (cameră preliminară sau judecată), s-a apreciat că 143 de dosare intră sub incidenţa deciziilor CCR şi ÎCCJ privind prescripţia (doar cu privire la anumite persoane sau anumite infracţiuni), iar în alte 174 de dosare există posibilitatea pronunţării unor soluţii de restituire a cauzei la procurori sau încetarea procesului penal.
În acest al doilea caz, prejudiciul estimat se ridică la 541.907.512 euro. Pe 26 mai, Curtea Constituţională a declarat neconstituţional un articol din Codul penal care permitea procurorilor să întrerupă cursul prescripţiei prin administrarea de noi probe. CCR a constatat că, în perioada 2018 – mai 2022, nu a existat un caz de întrerupere a prescripţiei penale.
Ulterior, pe 25 octombrie, un complet pentru dezlegarea unor chestiuni de drept de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că decizia Curţii Constituţionale privind prescrierea faptelor se aplică retroactiv, pe principiul legii penale mai favorabile. Cele două decizii vor afecta mii de dosare aflate pe rolul instanţelor sau în anchetă la procurori, iar inculpaţii vor scăpa de condamnare sau acuzaţii, ca urmare a prescrierii faptelor.
De aceste dispoziţii vor beneficia şi deţinuţi aflaţi în penitenciare, unii fiind deja eliberaţi, cum ar fi Bogdan Olteanu, fost preşedinte al Camerei Deputaţilor şi fost viceguvernator al BNR, dar şi Adrian Mititelu, patronul formaţiei de fotbal U Craiova 1948.