Joi, 3 noiembrie a.c., ora 17,00 – Palatul Culturii Ploieşti

Luiza Rădulescu Pintilie

Anul trecut, la hotarul dintre toamnă şi iarnă, din Sângerul natal pe care l-a iubit cu toată fiinţa în toate anotimpurile, poetul Lucian Avramescu trimitea către cititorii săi obişnuitul gând din zori de zi, numindu-l „Parcă de adio”: „Vântul iscat din hăuri mută plopi/Și vântură buclând pădurea toată/Dar cu blândețe, parcă de adio/Își plimbă palma peste fruntea-mi lată/Sunt trist, o, Doamne, mult mai trist ca ieri/Nimic în drumul meu nu se mai leagă/Din listă-mi sunt tăiate primăveri/Fosta-mi privire verde mi-e beteagă/Așa înveți să mori spunea poetul/De-a bușilea ne-ntoarcem fără rost/Trecând pe-aici aiurea, doar o clipă/De nici nu știm de-am fost, ori de n-am fost”. Iar foarte curând, dialogul neîntrerupt aproape nicio zi în ultimul său an de viaţă cu aceia cărora li se confesa doar în scris după ce îşi pierduse taina vocii avea să se stingă cu totul, în dimineaţa zilei de 12 decembrie 2021, păstrându-şi ecoul doar în inimile acelora care îi preţuiesc scrierile. Pentru aceştia, au fost adunate în volumul „Confesiuni la Poarta Cerului” toate mărturisirile în vers şi proză ale poetului, jurnalistului şi scriitorului Lucian Avramescu din acest ultim an de viaţă pământeană, ediţia postumă fiind realizată de soţia sa, Giorgiana Radu-Avramescu. Joi, 3 noiembrie 2022, la ora 17.00, în sala „Marea Unire” a Palatului Culturii din Ploiești, va avea loc lansarea cărţii ce a apărut la Editura AMPress 2022, prin tipografia Karta Graphic şi cu sprijinul financiar al familiei Lucia și Tiberiu Urdăreanu, buni prieteni ai scriitorului.
Biblioteca Județeană „Nicolae Iorga” mijlocește acest eveniment cultural IN MEMORIAM Lucian Avramescu, la care vor vorbi jurnaliștii Dana Chera și Octavian Știreanu – care a și postfațat volumul, Adrian Țuțuianu – conferențiar universitar, secretar general adjunct al Guvernului și Emil Calotă, fost primar al Ploieștiului, care în timpul mandatului său i-a conferit poetului Lucian Avramescu titlul de „Cetățean de Onoare al Municipiului Ploiești” pentru contribuțiile la îmbogățirea peisajului liric autohton, ca și pentru legătura sa indisolubilă cu valorile și tradițiile comunității orașului Ploiești. De asemenea, vor adăuga propriile emoţii şi mărturisiri ale puternicei lor legături sufleteşti fiica şi soţia poetului –
Ana Luciana Avramescu şi Giorgiana Radu-Avramescu, într-un moment evocator care se anunţă de mare sensibilitate, într-un moment atât de apropiat comemorării împlinirii unui an de când poetul Lucian Avramescu îşi poartă veşnicia în livada cu meri a casei sale muzeu de la Sângeru, lângă zidurile bisericii pe care a ctitorit-o şi într-un meritat moment de neuitare şi de luminoasă depărtare de un definitiv adio… Fiindcă atât timp cât cuvintele şi metaforele sale rămân sub ochii cititorilor, cât încă au ecou în inimi şi în gânduri, Lucian Avramescu nu doar a fost, ci, cumva, mai este încă…