* În Pahova au fost efectuate aproximativ opt mii de acţiuni

F.T.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Române, în primele nouă luni ale anului curent, angajaţi ai ínspectoratelor de poliţie judeţene din ţară au efectuat aproape 30.000 de controale pentru prevenirea şi combaterea furturilor de material lemnos. „În urma activităților de verificare -se menţionează în comunicatul de presă amintit – au fost aplicate 11.018 sancțiuni contravenționale prevăzute de Legea nr. 171/2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, în valoare de 18.690.170 de lei. De asemenea, au fost constatate 10.143 de infracțiuni la regimul silvic, fiind indisponibilizată cantitatea de peste 99.000 de metri cubi de material lemnos. (…) La acțiuni, au participat polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră, reprezentanți ai gărzilor forestiere, ai R.N.P. – Romsilva, ai ocoalelor silvice de regim, precum și alte forțe”. Reamintim că, în judeţul nostru, în aceeaşi perioadă de nouă luni scursă de la începutul anului, angajaţii Direcţiei Silvice Prahova au efectuat aproximativ opt mii de acţiuni pentru prevenirea, combaterea şi sancţionarea furturilor de material lemnos. În acest context, au fost au constatate 163 de infracţiuni, fiind întocmite tot atâtea dosare penale, valoarea prejudiciului cauzat ridicându-se la peste 239 mii de lei.Totodată, valoarea amenzilor date pentru contravenţiile la regimul silvic s-a ridicat la peste 42 mii de lei. Infracţiunile şi contravenţiile au fost constatate atât în fondul forestier administrat de către Direcţia Silvică Prahova, cât şi în pădurile aflate în proprietate privată.
Reamintim, de asemenea, că unele dintre acţiunile derulate în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2022 au fost efectuate în sistem mixt: angajaţi ai Direcţiei Silvice Prahova, împreună cu poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova, aceştia din urmă participând la controalele pe linia circulaţiei materialului lemnos.