V. S.

Pompierii militari prahoveni au fost solicitați să intervină, ieri dimineață, în jurul 06.00, pentru stingerea unui incendiu produs la o casă particulară din comuna Iordăchenu, în satul Vărbila. Echipajele care au sosit la fața locului au constatat faptul că incendiul se manifesta la o cameră de locuit, pe o suprafață de aproximativ 20 mp și, din păcate, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Prahova, Liviu Pipelea, pompierii au identificat o persoană, bărbat în vârstă de 65 ani, carbonizată. Cauza incendiului, stabilită de către pompieri, este o țigară uitată aprinsă. Este a treia persoană găsită carbonizată, în urma unui incendiu, în județul Prahova, în interval de doar două săptămâni.