Armata româna se va dota cu drone kamikaze, indică o licitație restrânsă publicată de către compania națională Romtehnica. Licitația vizează achiziția a unor sisteme de muniție cu capacitate de supraveghere prin survolare (de tip loitering), potrivit Hotnews.
Licitația vizează achiziția a 3 complete (cpl) și are o valoare estimată de 8.224.995 de lei, fără TVA (circa 1,7 mil. euro).
Contractul va fi acordat în baza criteriului celui mai scăzut preț, are o durată de implementare de 12 luni, iar locul de implementare al contractului este indicat ca fiind Brăila.
Termenul limită pentru primirea ofertelor este 14 noiembrie.