Rishi Sunak, declarat luni noul lider al Partidului Conservator de şeful Comitetului 1922 al parlamentarilor conservatori, a fost numit oficial ieri premier al Regatului Unit de către regele Charles al III-lea după ce suveranul britanic a acceptat demisia lui Liz Truss, care s-a aflat la guvernare pentru doar 49 de zile, au transmis agenţiile internaţionale de presă, preluate de Agerpres. Noul lider conservator a fost invitat să formeze guvernul de către regele Charles al III-lea cu prilejul întâlnirii pe care au avut-o ieri la Palatul Buckingham, după plecarea lui Truss, premierul cu cel mai scurt mandat din istoria Regatului Unit.
Sosit la ora locală 10:07 la Palatul Buckingham, fostul bancher şi ex-ministrul de finanţe a avut prima sa audienţă cu regele Charles al III-lea, potrivit imaginilor de la întâlnire difuzate de serviciile suveranului britanic, scrie AFP.
Sunak, în vârstă de 42 de ani, este primul prim-ministru britanic de origine indiană şi cel mai tânăr în ultimii peste 200 de ani.
Totodată, potrivit Reuters, Sunak este al treilea premier britanic din ultimele două luni. „În prezent, țara noastră se confruntă cu o profundă criză economică. Efectele pandemiei de COVID încă dăinuie”, a spus el, angajându-se să „corecteze greșelile” făcute de predecesoarea sa, Liz Truss.
„Nu sunt greșeli izvorâte din rea intenție, dar sunt greșeli”, a menționat Sunak.