Hipodromul Ploieşti a găzduit o reuniune hipică aniversară, prilejuită de Centenarul Marii Încoronări a Regilor Întregitori Ferdinand și Maria, în cadrul căreia s-au desfăşurat patru curse de trap şi, ca principal eveniment, Marele Premiu „Centenarul Încoronării Regelui și Reginei României Mari” la galop.
Cursa ce a marcat împlinirea, pe 15 octombrie, a 100 de ani de la momentul Încoronării Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria ca Suverani ai României a fost câştigată de iapa Galini, condusă de Virgil Ion Munteanu. Pe poziţiile următoare s-au clasat, la mică distanţă, Khairan şi La Manga. Festivitatea de premiere a cursei a fost oficiată de Răsvan Cernat, vicepreşedinte al Jockey Club Român.
În cele patru curse de trap ale zilei s-au impus Otawa (driver Marga Niţă) – Premiul Ecologic, Verbena SB (driver Marian Costache) – Premiul Ploieştiul Verde, Vifor Sti (driver Gabriel Slate) – Premiul Cupa Rosal şi Bailando (driver Marius Goşman) – Premiul Rosal Maraton. Festivităţile de premiere ale întrecerilor de trap au fost oficiate de fostul mare fotbalist al Petrolului, Mircea Dridea, de doamna Violeta Stan, profesoară în cadrul Şcolii Gimnaziale „Grigore Moisil”, şi de reputatul medic Valeriu Zaharia.
Ca de obicei, cei mai mici dintre spectatori s-au putut plimba gratuit cu calul Mokka, având, totodată, amenajat un „fun corner” unde s-au putut juca sub atenta supraveghere a angajaţilor Complex Hipodrom. Ca o surpriză, organizatorii le-au oferit copiilor un nou punct de atracţie: poneiul Camelia alături de mânza ei în vârstă de doar 6 luni!
Spectatorii au fost întâmpinaţi în holul Complexului Hipodrom pe acorduri de pian graţie lui Cristian Duca, artist al Filarmonicii „Paul Constantinescu”, din Ploieşti. Tot în holul principal, cei prezenţi au putut admira o expoziţie de ii tradiţionale, produse la Breaza, dar şi o expoziţie de tablouri pictate de elevii Liceului de Artă „Carmen Sylva”, din Ploieşti.
În pauzele dintre curse, spectatorii prezenţi la eveniment au putut asista la un minirecital al Luanei Toader, o tânără speranţă a muzicii româneşti originară din Piteşti, care a câştigat, în acest an, cea de-a 54-a ediţie a Festivalului „Trofeul Tinereţii”, de la Amara.