Sfântul Apostol Toma era originar din Galileia. Numele de Toma, în aramaică Te’oma, tradus în greacă Didymos, înseamna geamăn.
În aramaică și în ebraică, Toma este doar un epitet. La unii creștini sirieni el este cunoscut sub numele de Iuda Toma (Iuda Geamănul). A făcut parte dintre cei Doisprezece Apostoli ai lui Hristos. Potrivit Tradiţiei, Sfântul Toma a vestit Evanghelia lui Hristos în India, unde a suferit moarte de martir. Creștinii sirieni din Malabar susţin cu tărie că se trag din Sfântul Apostol Toma și că a fost martirizat la Calamina (Mylapore), lângă Madras.
În India a întemeiat biserici, a sfinţit preoţi și episcopi , a convertit două surori, Tertiana și Migdonia, soţii de mari principi indieni. Prinţul Smideu, soţul Tertianei, l-a osândit la moarte. A fost omorât cu lancea de cinci soldaţi. Moaștele Sfântului Apostol Toma au fost aduse la Edessa, în anul 165.