Ministrul de externe polonez Zbigniew Rau a indicat ieri că ţara sa vrea să înceapă negocieri cu Germania în chestiunea reparaţiilor pe care Varşovia le pretinde pentru pagubele provocate Poloniei de către nazişti în al Doilea Război Mondial, estimate de Varşovia la 1.300 miliarde de euro, a informat AFP, preluată de Agerpres.
Zbigniew Rau a afirmat în faţa presei că a semnat o notă diplomatică, exprimându-şi „convingerea că părţile trebuie să ia măsuri imediate în vederea unei reglementări juridice şi materiale permanente, complete şi definitive a consecinţelor agresiunii şi ocupaţiei germane din 1939-1945”.
Nota urma să fie transmisă şefei diplomaţiei germane Annalena Baerbock, aşteptată aseară la Varşovia şi care se va întâlni astăzi cu Rau.
Această reglementare ar trebui să includă mai ales „plata de către Republica Federală a Germaniei de despăgubiri pentru pierderile materiale şi non-materiale cauzate statului polonez de această agresiune şi această ocupaţie”, a spus Rau. Reglementarea ar trebui să includă de asemenea plata unei indemnizaţii către victimele agresiunii naziste şi membrii lor de familie, precum şi o soluţie sistemică la chestiunea bunurilor culturale şi a documentelor de arhivă poloneze confiscate, a adăugat el. „O asemenea reglementare va permite fondarea relaţiilor polono-germane pe justiţie şi adevăr, va conduce la închiderea unor capitole dureroase din trecut şi va asigura dezvoltarea relaţiilor bilaterale într-un spirit de bună vecinătate şi de cooperare amicală”, a mai declarat ministrul polonez.
Într-un raport publicat la 1 septembrie, Varşovia a estimat la 6.200 de miliarde de zloţi (1.300 miliarde de euro) pierderile cauzate de Germania nazistă în Al Doilea Război Mondial.
Potrivit Germaniei, Polonia a renunţat la reparaţii de război în 1953 şi a confirmat în mai multe rânduri această renunţare. Berlinul a opus aceleaşi argumente la cererile de reparaţii ridicate în trecut de Grecia.
În opinia opoziţiei liberale poloneze, dezbaterea privind reparaţiile de război relansată de conservatori are mai ales scopuri de politică internă, la un an înainte de alegerile legislative.
Acasă Actualitate Polonia vrea să înceapă negocieri cu Germania în chestiunea reparaţiilor de război