Continuăm serialul dedicat istoriei fotbalului prahovean, cititorii având ocazia să descopere amănunte dintre cele mai interesante despre istoria fotbalului de pe raza judeţului nostru. După ce,ani la rând, v-aţi delectat cu extraordinarele materiale semnate de Constantin Dumitru – Plopeni, vă propunem câteva episoade culese dintr-o altă sursă, lucrarea în trei volume intitulată „O istorie a fotbalului câmpinean”, apărută în 2020, sub semnătura jurnalistului Octavian Cojocaru.
În acest episod ne vom întoarce în timp cu aprope 90 de ani, pentru a citi o foarte amplă analiză a fotbalului prahovean, publicată în „Rampa” (numărul din 3 iunie 1933). Respectiva publicaţie nu conţinea numai cronici de film şi teatru, ci, de multe ori, şi ample materiale pe teme sportive. Pentru prima dată de când campionatul organizat de Subregionala Ploiești a fost împărțit pe scări valorice, Câmpina a avut două echipe în primul eșalon județean: Principesa Ileana și Sportul Muncitoresc Câmpina. Au terminat ultimele într-o serie de şase formaţii în care Prahova Ploieşti n-a avut rival.Mergem, aşadar, la lucrarea „O istorie a fotbalului câmpinean”, Volumul I, Capitolul 2. 9, paginile 63-64.
Ploeștenii în lumina ultimelor evenimente sportive
Ce s’a făcut, ce se face și ce ar trebui să se facă
Publicăm în extenso articolul corespondentului nostru Delapeluză, pseudonim sub care se ascunde unul din cei mai buni cunoscători ai rosturilor sportive din judeţul Prahova.
Campionatul local. Matchurile pentru desemnarea campioanei Ligii de Sud vor începe. Bătrânului club Prahova, de demult în tainele sportului cu balonul rotund, i-a revenit sarcina de a reprezenta Republica în marea luptă care se va da. Toată lumea e mulţumită. Campionatul local, recent decedat, începuse să neurastenizeze publicul. Bine că s’a sfârșit! Prea era fără viaţă, prea plictisitor, prea predestinat să nu bucure pe nimeni. Încă dela început, campionatul local – o întrecere nelogică de forţe diferite -, n’a prezentat nici un interes. Se prezentau două categorii de echipe pentru acelaș trofeu.
O categorie reprezentată prin Prahova. Club format pentru jocuri de primă clasă și o alta formată din Gloria, Victoria etc. 5 echipe de categoria I născute din clandestinele legături ale oficialilor cu organizaţiile de pe maidane.
Că între Prahova și celelalte e o diferenţă de cel puţin o clasă ne arată rezultatele: Prahova campioană la categoria juniori; Prahova campioană la categoria rezerve; Prahova campioană la categoria I. La categoria primă situaţia campionatului e următoarea:
Prahova jucate 10 puncte 20.
Gloria jucate 10, puncte 10.
Regele Carol II jucate 10 puncte 8.
Victoria jucate 10 puncte 8.
Principesa Ileana jucate 9 puncte 7.
Sportul Muncitoresc jucate 9 puncte 5.
Echipele Principesa Ileana și Sportul Muncitoresc fiind din Câmpina. Și nu numai diferenţa de puncte arată diferenţa de clasă ci și raportul de goaluri…
Astfel, Prahova a dat Gloriei 12 goaluri, Victoriei 12, Regele Carol II 9, Principesa Ileana 14, Sportul Muncitoresc 9, total 56 (cincizeci și șase), iar de primit, a primit dela toate cele 5 echipe adverse un total de 9 (nouă) goaluri adică tot atât cât minimul de goaluri date de ea unei singure echipe. Desigur că acest goal-average de 56-9 e destul de elocvent. Din șase echipe, una se detașează cu 10 puncte, două se luptă pentru locul 2, iar pe celelalte 3 le urmărește spectrul lanternei roșii. Și chiar dacă diferenţa aceasta de forţe nu ar fi fost așa mare, campionatul local tot nu ar fi interesat. Apăruse ceva nou, cu nume mare și farmecul noutăţii tentează. Divizia naţională. Cu toate că nu reprezenta justa valoare a foot-ball-ului ploieștean, cu toată săpuneala primită dela Venus în finala Ligii de Sud, Tricolorul din localitate e vârât, cum nu știm, spre mulţumirea ploieștenilor în așa–zisa Divizie naţională. Aerul sportiv care se infectase de puturoșenia sforilor trase se împrospăta.
Spectatorii goniţi de mascaradele oficiale se înapoiau la locurile lor. Ripensia, CFR, Crișana, Gloria etc. erau formaţiuni de clasă înaltă cu cari trebuia să facem cunoștinţă, cu cari să ne măsurăm forţele și prin cari să ne cunoaștem valoarea. Această divizie a dat pentru noi două rezultate:
1) Am dovedit că la noi aci fără profesionism, fără antrenament special dar cu dragoste de sport și curajul și vigoarea care ne caracterizează, dacă n’am luptat pentru primele locuri, apoi n’am cedat nici cu ușurinţa cu care mulţi se așteptau.
2) S’a neglijat cu totul restul întâlnirilor din campionatul local. Cu încasări de 100 – 200 lei la matchuri de categoria I nu se poate continua. N’ar fi nimic de zis dacă nu s’ar putea altfel, dar se poate și o vom cere în altă parte. În tot cazul dela Divizia naţională am învăţat multe.
Publicul. Cu toată Divizia naţională, cu tot numele și trecutul de glorie al echipelor cario compun, publicul a rămas acelaș ca în anul trecut. Nu mai vine la match-uri cu entuziasmul cunoscut, sau nu mai vine deloc, sau dacă vine, vine în virtutea unei inerţii pe care nici el n’o poate justifica. Și de ce ar veni? Sunt peste cinci ani de când nu s’a mai jucat la Ploiești un match oficial între 2 echipe de forţe egale. Prahova – Victoria, Ripensia – Tricolor etc, etc. E posibil să învingă Victoria sau Tricolor? Nu! Dar o surpriză e posibilă? Poate. Ei bine, pentru acest „poate” vine bietul om de cinci ani și nu poate să-l întâlnească. Unde e publicul din vremurile de glorie ale Prahovei? L’au gonit oficialii, l’a gonit birocraţia. Cum am arătat-o mai de demult în coloanele acestui ziar și vom mai reveni.
Districtul. O instituţie unde nu se schimbă nimic. Nici oamenii, nici obiceiurile. Ne face impresia unei zeste indivizibile pe care au luat-o Domnii cari dela înfiinţare și până acum compun comisiunea districtuală. O comisiune de care s’a spus multe. Anul trecut o delegaţie dela comisiunea financiară centrală a făcut aci un control; nu s’au găsit nici bani nici justificări; au dat comunicate și … mușamaua s’a întins. Dacă s’au găsit nereguli, de ce nu se văd sancţiunile? Dacă nereguli n’au fost pentru ce dae comunicate compromiţătoare? Totuși nereguli au fost și noi am dovedit-o la timp aci în ziar. S’a spus de către președintele comitetului că banii (cam 20.000 de lei) sunt depuși la bancă pentru cumpărarea de mobilier. Nu s’a cumpărat un scaun. Ceva mai mult: spre a se pune stavilă depunerilor dela bancă (!?), casierul care până atunci nu era lăsat să activeze s’a hotărât să intervie. A zis: Să uităm trecutul și s’o luăm dela început. Dar cum? Aceasta dovedește că bani au fost, s’au mâncat iar în faţa parchetului n’a fost trimes nimeni. Pentru ce? Dacă nu o vor spune cei în cauză, o vom spune noi mai târziu și nu le va plăcea. Asta pe tărâm financiar. Și credem că misiunea unei astfel de comisiuni nu era numai să manipuleze fonduri (și mai ales așa cum a făcut) ci cu totul alta. Ce a făcut? Au procedat în așa fel încât aproape arena se confundase cu maidanul. Se lucrează în domeniul ridicolului. Un exemplu: un Club dezordonat se retrage de pe teren. Rezultatul: Clubul primește un avertisment iar arbitrul pentru că a așteptat 6 și nu 10 minute, e suspendat sine die. Cum vine asta? Când o echipă în plină dezordine își bate joc de Sport și public părăsind terenul după un joc nedemn, vine districtul și-i zice: – nu e nimic, continuaţi, pardon, – iar arbitrului: – Dece n’ai mai stat încă patru minute că poate domnii nesimţiţi reveneau? Nu e ridicol? Cauza sentinţei: arbitrul a acuzat districtul de deturnare de fonduri. Cerem o anchetă severă, fără „nene” și „dragă” din partea celor în drept, spre a se lichida odată acest trecut odios, stavilă bunului mers al sportului.
Arbitrii. După modul cum se comportă aci un arbitru l-am putea defini astfel: Un domn cu fluer care incomodează jocul. Din întreaga expozitură deabia se detașează L. Nerry, Stoenescu, Tănase, Ţopa Ionescu, Chiţu. Aproape la toţi le-ar trebui multe de învăţat atât ca joc și – mai ales – în privinţa responsabilităţii morale a arbitrului. Și aci tronează neseriozitatea introdusă de diletantul trăgător de sfori Ionescu – Ţope. Un exemplu: În prima zi de Paști, după un match Prahova – Tricolor, arbitrul se interesa la un spectator despre rezultatul matchului pe care îl arbitrase. Cine e de vină? El? Nu! Cel care a aranjat matchul în zi mare (!?).
Căci arbitrul, în conștiinţa lui, drept credincios, a închinat din plin pahar după pahar spre mărirea Celuia care s’a sacrificat pentru oameni.
Căci la fel cu el au fost și jucătorii și membrii districtului. Ce cloacă!
Ce ar trebui? Două lucruri:
1) Reluarea raporturilor directe între Ploiești și București în modul următor: Dacă Tricolor rămâne în Divizia naţională să rămâie. Dacă nu împreună cu Prahova, sau Prahova singură, să joace în Divizia de onoare la București. Căci Prahova în cazul că Tricolor rămâne în Divizie, nu mai poate juca în campionatul local. Nu-și mai are rost. Nu are cu cine să-și măsoare forţele, nu are dela cine să înveţe ceva. Și chiar de va trece în Divizia naţională, nu va putea juca. Divizia e făcută sau pentru profesioniști sportivi sau pentru șomeuri. Prahova e compusă din studenţi, elevi și funcţionari. Nu are pentru sport decât o zi – Duminica. Deaceea ploieștenii vor aer. Ei cer trecerea Prahovei în campionatul bucureștean. S’ar putea spune pe drept cuvânt că football-ul se naște pentru a doua oară în orașul Ploești.
2) Restul Cluburilor de aci vor juca înainte un campionat local sub dirijarea unui comitet districtual corect și competent, ales sub supravegherea centrului. Altfel ne apropiem de lichidare și e păcat de munca înaintașilor noștri.
Delapeluză
