N. D.

Potrivit municipalității ploieștene, în oraș vor răsuna, în perioada următoare, sirele de alarmare a populației, având în vedere că acestea vor fi supuse verificărilor.
”În perioada 18.10–04.11.2022, la nivelul orașului se vor desfășura activități pentru modernizarea și verificarea sistemului local de avertizare și alarmare a populației în situații de urgență. Activitățile respective implică acționarea individuală a sirenelor de alarmare a populației, pentru intervale scurte de timp (câteva secunde) și se desfășoară în conformitate cu Planul activităților în domeniul situații de urgență. În acest context, precizăm că semnalele de alarmare a populației sunt: alarma aeriană, alarma la dezastre, prealarma aeriană și încetarea alarmei”, a anunțat, ieri, Primăria Ploiești.
S-a menționat că durata fiecărui semnal de alarmare este de două minute, astfel: alarma aeriană se compune din 15 sunete a 4 secunde fiecare, cu pauză de 4 secunde între ele; alarma la dezastre se compune din 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele; prealarma aeriană se compune din 3 sunete a 32 secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde între ele; încetarea alarmei se compune dintr-un sunet continuu, de aceeași intensitate, cu durata de 2 minute.