N.D.

În perioada 13-16 octombrie a.c., la Centrul de Pregătire pentru Personalul din Industrie din Bușteni, se va desfăşura o nouă ediție, a XIII-a, a Colocviului Național „Coregrafia Dansului Tradițional Astăzi”.
Organizat de Centrul Județean de Cultură Prahova, Consiliul Județean Prahova, Asociația Așezămintelor Culturale din România și Asociația Folclorică „Doina Prahovei”, evenimentul are ca scop îndrumarea metodologică a acelora care activează în domeniul culturii, precum și familiarizarea acestora cu principiile de bază ale cercetării, conservării, valorificării și promovării patrimoniului cultural imaterial românesc. Cum la această acțiune sunt invitaţi să participe maeştri coregrafi, instructori, profesori, dansatori, conducători și referenți din cadrul instituțiilor de cultură, dar şi personalități din domeniul culturii şi artei care sunt interesați de păstrarea autenticității tradițiilor și dansului românesc, obiectivul colocviului menționat constă, potrivit organizatorilor, în cunoașterea, promovarea și valorificarea jocurilor tradiționale românești din toate zonele etnofolclorice ale României, precum și realizarea de proiecte culturale și parteneriate necesare pentru promovarea și valorificarea jocurilor tradiționale. Astfel, pe parcursul celor 4 zile programate pentru desfășurarea acestui colocviu, vor avea loc ateliere de creație, dar și prezentări, studii practice și modalități de punere în scenă a jocurilor populare din diferite zone ale țării. În cadrul acestei eveniment, sâmbătă, 15 octombrie, de la ora 19.00, va fi prezentat, la Centrul Cultural „Aurel Stroe”, și spectacolul intitulat „Hai la Hora Românească!”, accesul publicului fiind liber. Duminică va avea loc închiderea acțiunilor, cu precizarea că pe tot parcursul evenimentului va fi deschisă o expoziție de fotografii ce va reda o retrospectivă a celor 12 ediții ale Colocviului Național „Coregrafia dansului tradițional astăzi” .