Un membru al conducerii CJ Prahova face parte din Consiliul de Administraţie al societăţii

Violeta Stoica

Societatea Națională de Gaze Naturale Romgaz SA – Filiala de înmagazinare Gaze Naturale Depogaz Ploiești SRL are în pregătire noi investiții majore pentru creşterea capacității zilnice de extracţie a gazelor naturale din depozitul Bilciureşti (Dâmbovița), cel mai mare depozit de înmagazinare a gazelor naturale din România.
Serviciile de proiectare ce vor fi achiziționate de către Depogaz Ploiești, în scurt timp, au ca obiectiv obţinerea unei capacităţi crescute de extracţie zilnică a gazelor, pentru a răspunde necesităţilor exprimate de România și celor ale regiunii est-europene, cu precădere celor legate de asigurarea securităţii în aprovizionarea și integrarea pieţelor, potrivit informațiilor publicate în Sistemul Electronic de Achiziții Publice.
Este vorba despre proiectul „Creșterea capacității de extracție zilnică în cadrul Depozitului Bilciureşti”, în cadrul căruia, în vederea obţinerii securităţii în exploatare și creşterea infrastructurii de gaze naturale existente, este necesară dezvoltarea unor noi infrastructuri de suprafaţă care vor prelua cantităţile suplimentare de gaze și, pe de altă parte, completarea și modernizarea celorlalte facilităţi existente.
În luna decembrie 2021, Depogaz Ploiești a pus în funcțiune și Stația de Uscare Gaze Naturale – Grup 145 Bilciurești, investiție care face parte din proiectul care are ca obiectiv mărirea capacității de extracție zilnică de la 14 milioane Stmc/zi la 20 milioane Stmc/zi.
”Dezvoltarea depozitelor se face etapizat astfel încât sistemul energetic românesc să nu fie afectat de noile investiții care vor fi promovate. Aici, la această investiție, totul a fost făcut în 5 – 6 luni de zile fără ca sistemul să fie afectat, atât din punct de vedere tehnic, cât și tehnologic. Constructorul care a executat este o companie românească, cu care am realizat și alte proiecte importante pe partea de depozitare. Depozitul Bilciurești este cel mai mare din România, care concurează cu alte depozite din Uniunea Europeană”, declara, în decembrie 2021, directorul general al Depogaz Ploiești, ing. Vasile Cârstea.
Începând cu data de 1 aprilie 2018, activitatea de înmagazinare a fost separată din cadrul SNGN Romgaz SA şi se desfășoară în cadrul operatorului de înmagazinare – Filiala de Înmagazinare Gaze Naturale Depogaz Ploieşti SRL – în care SNGN Romgaz SA este asociat unic.
* * *
Printre administratorii provizorii ai Consiliului de Administrație al Depogaz Ploiești, desemnați în cadrul ședinței din 19 septembrie 2022, se află și Anna-Maria Vasile, administratorul public al județului Prahova – Consiliul Județean Prahova, o apropiată a președintelui CJ Prahova, Iulian Dumitrescu. Mandatul administratorilor desemnați în 19 septembrie este de patru luni, cu posibilitatea de extindere a perioadei cu încă două luni. Conform deciziei nr. 10/19.09.2022, indemnizația fixă brută lunară a membrilor provizorii ai CA Depogaz este ”egală cu de două ori media pe ultimele 12 luni a câștigului salarial mediu brut lunar pentru activitatea desfășurată conform obiectului principal de activitate înregistrat de societate”.