Câştigul salarial mediu brut este estimat să crească în 2022 cu 10,6%, până la un nivel de 6.120 lei, însă, pe fondul inflaţiei accentuate, câştigul salarial real probabil va scădea cu circa 2%, potrivit Prognozei pe termen mediu 2022-2026, varianta de toamnă, publicată de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP), potrivit Agerpres. „Pentru anul curent, câştigul salarial mediu brut este estimat să crească cu 10,6%, până la un nivel de 6.120 lei. Corespunzător, câştigul salarial mediu net se va majora cu 11,3%, ca urmare a unor măsuri de care beneficiază atât personalul din sectorul bugetar cât şi din sectorul concurenţial. Cu toate acestea, pe fondul inflaţiei accentuate din acest an, câştigul salarial real este estimat să scadă cu circa 2,0%”, spune CNSP. Pentru perioada 2023 – 2026, ritmul mediu anual de creştere a câştigului salarial mediu brut va fi de 9,1%, iar puterea de cumpărare se va reînscrie pe un palier superior, cu o dinamică medie de 3,9%, în concordanţă cu contextul economico-social. Potrivit CNSP, câştigul salarial mediu brut va fi în 2023 de 6.789 lei/lună, iar „netul” se va majora cu 11,4%, însă, din cauza inflaţiei, majorarea reală va fi de doar 1,7%. În 2024, câştigul salarial mediu brut este estimat la 7.484 lei/lună, în timp ce câştigul salarial mediu net lunar va ajunge la 4.686 lei, în creştere cu 10,6%, dar cu un plus de doar 4,7% în mod real. CNSP prognozează pentru 2022 un număr de 5,175 milioane de salariaţi (plus 1,6% faţă de 2021), iar pentru 2023 – 5,252 milioane (+1,5%). În 2024, în România vor fi 5,383 milioane de salariaţi (+ 2,5%), în 2025 un număr de 5,523 milioane (+ 2,6%), în timp ce în 2026 vor munci 5,635 milioane de persoane (în creştere cu 2%). În semestrul I 2022, rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă (15 – 64 ani) a fost de 63,0% cu un punct procentual mai mare decât în anul 2021, iar numărul de salariaţi s-a majorat cu 1,8% comparativ cu aceeaşi perioadă din anul anterior ajungând la 6,649 milioane de persoane, nivel care marchează nu numai o recuperare a pierderilor de salariaţi datorate pandemiei, dar şi o depăşire cu peste 71.000 de persoane a nivelului existent înaintea pandemiei. Câştigul salarial mediu brut pe total economie a ajuns în primele 8 luni ale anului 2022 la 6.307 lei, cu 10,7% mai mare decât cel înregistrat în perioada corespunzătoare a anului 2021. Corespunzător, câştigul salarial mediu net s-a majorat cu 11,5%, însă sub rata inflaţiei, astfel încât câştigul salarial real (la care se raportează puterea de cumpărare a salariaţilor) a cunoscut o scădere cu 1,0% în aceeaşi perioadă de analiză.