Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Prahova a făcut public faptul că a fost emis un ordin care are legătură cu aprobarea normelor metodologice de aplicare a Hotărârii Guvernului nr.696/2021 pentru aprobarea pachetelor de servicii și a Contractului – cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări de sănătate. Astfel, CAS Prahova a ținut să precizeze: ”Potrivit noutăților legislative, persoanele care nu fac dovada calităţii de asigurat se pot înscrie pe lista unui medic de familie în mod liber ales. În cazul persoanelor care nu fac dovada calităţii de asigurat şi care sunt înscrise pe lista unui medic de familie, acestea se reînscriu pe lista aceluiaşi medic de familie sau a unui alt medic de familie, în mod liber ales.Totodată, persoanele care nu fac dovada calităţii de asigurat înscrise pe lista unui medic de familie îşi pot schimba medicul de familie ales numai după expirarea a cel puţin 6 luni de la data înscrierii pe lista acestuia, în aceleaşi condiţii şi cu excepţiile prevăzute în Contractul-cadru pentru persoanele asigurate”. Așa cum v-am mai informat într-o recentă ediție a ziarului nostru, în Prahova există peste 150.000 de persoane neasigurate. Dar, deși se află în această situație, așa cum au precizat reprezentanții CAS Prahova, în situații de urgență sau spitalizare, ”persoanele care nu fac dovada calității de asigurat beneficiază de servicii medicale, în cadrul unui pachet minimal de servicii medicale, conform legislației în vigoare”. Mai trebuie adăugat faptul că, tot potrivit legii, ”Se pot coasigura soțul, soția și părinții fără venituri proprii, aflate în întreținerea unei persoane asigurate. Aceștia își păstrează calitatea de asigurat și drepturile ce decurg din aceasta numai în perioada în care persoana în a cărei întreținere se află are calitatea de asigurat. În această calitate, nu plătesc contribuţie de sănătate, dar beneficiază de servicii medicale în sistemul de asigurări de sănătate”.