Bogdan Toader, deputat PSD de Prahova, face apel către autorități să găsească soluții pentru a achiziționa fosta Casă a Căsătoriilor, clădire emblematică a Ploieștiului, situată pe Bulevardul Independenței.
”Merită salvată fosta Casă a Căsătoriilor din Ploiești și readusă în patrimoniul public? Avem chiar datoria să o facem! Toți ploieștenii o cunosc și deplâng starea jalnică în care a ajuns clădirea-simbol a orașului, unde și-au unit destinele, vreme de patru decenii, mii de cupluri! An după an, suntem martori neputincioși ai deteriorării acestui monument de arhitectură, reședință a nu mai puțin de trei primari ai urbei noastre, primul dintre aceștia – ilustrul Radu Stanian! În vara lui 2020, în calitate de președinte al Consiliului Județean Prahova, am început demersurile pentru preluarea în patrimoniul public al județului a Casei Radu Stanian, pentru refacerea căreia existau variante multiple cu fonduri externe nerambursabile. Nu am mai avut ocazia, din păcate, să continui această inițiativă, abandonată de actuala conducere a CJ Prahova. Acum, însă, consilierii județeni și consilierii municipali ploieșteni au ocazia să demonstreze că își doresc cu adevărat, nu doar la nivel declarativ, salvarea fostei Case a Căsătoriilor! Sper ca, luni, 31 octombrie, una dintre cele două structuri deliberative să ia decizia corectă și să aprobe achiziționarea – la un preț mult mai redus – a acestei clădiri emblematice a Ploieștiului!”, a fost mesajul publicat de către deputatul social-democrat, la finalul săptămânii trecute, pe pagina sa de Facebook.
Reamintim că astăzi, atât în ședința Consiliului Local Ploiești, cât și a Consiliului Județean, se ia în discuție exercitarea sau neexercitarea dreptului de preemțiune la cumpărarea imobilului-simbol din centrul Ploieștiului. Rămâne de văzut ce decizie vor lua consilierii locali ploieșteni, dar și consilierii județeni, în legătură cu posibilitatea de achiziționare a clădirii.
Acasă Administratia locala Bogdan Toader, deputat PSD de Prahova, apel pentru readucerea fostei Case a...