Potrivit unei informări a Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova, până pe 14 octombrie 2022, „pe sectorul de drum al Drumului Național 1 E60, cuprins între km 117+399 și km 117+500, pe raza localității Sinaia se execută activități de reparare și înlocuire rosturi de dilatație la podul de peste Valea lui Bogdan.
În acest context, traficul rutier este restricționat, circulația desfășurându-se alternativ, dirijată cu semafoare, iar lucrările sunt semnalizate corespunzător.
Recomandăm conducătorilor auto să-și păstreze calmul și să respecte normele rutiere în vigoare».